„E o dictatură şi în Biserică acum!” PS Longhin de Banceni

Preasfinţitul Longhin Jar s‑a născut pe 19 august 1965, în fosta localitate românească Mihoreni, devenită Petrasevka şi alipită la URSS după 1940, astăzi parte a Ucrainei. A primit la botez numele de Mihail. A avut o copilărie dramatică, rămânând orfan de ambii părinţi. La 24 de ani a fost hirotonit preot şi a pus apoi bazele unor orfelinate în care astăzi sunt îngrijiţi 400 de copii, din care 84 sunt bolnavi de SIDA, iar 82 au malformaţii congenitale.


Încă de când era preot de mir a început ridicarea unei mânăstiri la Bănceni,localitate aflată la doar şapte kilometri de graniţa cu România şi la 20 de kilometri de Cernăuţi. Soţia sa a făcut acelaşi lucru la Boian. Astăzi, monahii şi monahiile celor două mânăstiri se îngrijesc de cei 400 de orfani. După întemeierea celor două mânăstiri şi Părintele Mihail şi preoteasa lui s‑au călugărit, părintele primind numele de Longhin. În anul 2012, Părintele Longhin Jar a fost hirotonit Episcop‑vicar al eparhiei Cernăuţi. Amănunte despre viaţa sa tumultuoasă, aşezată în slujba lui Hristos, găsiţi în numărul 83 (mai 2014) al revistei Lumea Monahilor.

Părinte, eu scriu pentru Lumea Monahilor, o revistă din România. Dacă vreţi să spuneţi ceva monahilor români, mai ales pentru vremurile de acum, ce sfaturi le‑aţi da?

Eu cred că, cu ajutorul lui Dumnezeu, monahii şi monahiile şi‑au ales calea cea mai frumoasă, viaţa cea mai grea şi slujirea cea mai înălţătoare,care îi ajută pe toţi să ajungă în împărăţia lui Dumnezeu. Şi, după cum fiecare avem atâtea ispite pe drumul acesta al mântuirii către Dumnezeu, în vremurile acestea de astăzi, când a intrat o moleşeală şi/sau o nepăsare şi în monahism, îi rog pe toţi să‑şi înfierbânte inima cu rugăciunea, cu smerenia, cu dragostea, cu îndelunga răbdare şi să păstreze cu adevărat credinţa adevărată până la sfârşit. De multe ori am zis că pentru călugări aş bate mereu trei mătănii: una pentru Dumnezeu, că s‑au născut pe aiest pământ şi i‑a ales pentru viaţa cea veşnică; a doua pentru mamele care i‑au născut şi crescut; şi a treia pentru toţi călugării care şi‑au ales – adică, mai bine zis, Dumnezeu i‑a ales – această slujire. Pentru că nimeni nu‑şi poate alege viaţa aceasta singur, dacă nu ne‑o alege Dumnezeu. De aceea eu sunt foarte fericit, iubesc foarte mult monahismul şi cred că aceştia vor fi oamenii care, cu cea mai mare căldură, dragoste şi luptă, vor apăra credinţa ortodoxă, dogmele Bisericii şi canoanele acelea pe care le‑am primit şi care ni s‑au dat odată şi pentru totdeauna. Eu, cu plecăciune în faţa tuturor, cel mai nevrednic, rog pe bunul Dumnezeu ca să‑i ajute pe toţi – nu numai pe monahi, ci pe toată lumea ortodoxă de pretutindeni – să se mântuiască.Iar pentru ceilalţi, care nu sunt pe această corabie a mântuirii, Îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca să întoarcă pe toată lumea la pocăinţă, să lese toţi rătăcirile şi ereziile pe care le au şi să se unească cu Sfânta Biserică Ortodoxă, cu dogmele, cu Tradiţia, ca să putem merge împreună spre împărăţia lui Dumnezeu.Altfel nu putem să ne mântuim decât în curăţia Ortodoxiei – pentru că o singură credinţă este mântuitoare şi aceasta este credinţa ortodoxă!


Moleşeala monahală

Aţi pomenit de „moleşeala monahală”; dar asta înseamnă că există o moleşeală şi în ierarhie (pentru că şi ierarhii, până la urmă, tot călugări sunt). Şi aţi mai pomenit de faptul că este nevoie de o revigorare în monahism, aşadar asta ar însemna că e nevoie de aşa ceva şi în rândul ierarhilor?

Da. Cu părere de rău, eu nu pot să vorbesc nimic despre fraţii mei arhierei – fiecare îşi cunoaşte viaţa; eu aş putea să grăiesc numai despre mine. Venind în slujba aceasta, cine suntem noi în faţa lui Dumnezeu? Dacă Dumnezeu ne‑a pus mai‑mari sau noi ne‑am dorit să ajungem mai‑mari, atunci trebuie să fim slujitori la toată turma.

Da. Şi Hristos spunea: „Şi care între voi va vrea să fie întâiul să vă fie vouă slugă.” (Matei 20, 27)

Prin urmare tocmai aici este taina cea mai mare, că dacă ne îngâmfăm şi ridicăm capul plini de mândrie că suntem cineva, atuncea suntem fraţi cu diavolul. Dar dacă trăim în duhul smereniei şi al lui Iisus Hristos şi ne coborâm spre popor, nu ne vom pierde nici hainele, nici numele pe care‑l purtăm. Şi ne va mântui credinţa, trăirea şi legătura strânsă cu poporul, pentru că noi nu putem pune un perete între noi şi popor, că noi suntem arhierei şi poporul e nimic. Poporul este Biserica lui Hristos şi noi împreună putem face ceva pentru Dumnezeu. De aceea trebuie să ne dăm seama că fiecare dintre noi are mare răspundere înaintea Domnului şi să ne ajute bunul Dumnezeu ca să fim arhierei pentru Hristos, pentru împărăţia veşnică, nu pentru tot ceea ce este trecător pe acest pământ. Atât aş vrea: să‑i rog pe toţi [arhiereii – n. red.] să ne unim în credinţă, în duh şi în adevăr, ca să putem duce această sfântă slujire până la urmă. Dar moleşeala vine când Îl neglijăm pe Dumnezeu, rugăciunea, postul şi privegherile. Atunci vrăjmaşul trebuie să umple cumva aceste lacune pe care le avem. Aşa îşi găseşte el loc. Şi trebuie să‑l alungăm cât mai departe de la noi, de la Biserica noastră, de la credincioşi, şi să întoarcem poporul spre Dumnezeu.

„Văd că nu mai lucrează Duhul Sfânt în lume şi în soboare…”

Aţi pomenit ceva legat şi de faptul că nu veţi mai avea voie să purtaţi veşminte clericale decât în timpul slujirii bisericeşti. În restul timpului, acestea vor fi interzise?

Toate le vor face, fraţilor, ca să ne distrugă Ortodoxia. Toate slujbele acestea ecumenice. Şi sinodul acesta care se pregăteşte – el e pregătit de aproape 100 de ani, de când se lucrează la el – şi acuma ei trebuie să‑l facă numaidecât, pentru ca să nu rămână ruşinaţi.Dar aş vrea să ştie fiecare cum şi‑a terminat viaţa un Mitropolit la picioarele Papei care o crăpat[murit – n. red.]pentru că o pupat papucul Papei: Nikodim Rotov. [Boris Gheorgievici Rotov, Mitropolit de Leningrad/Novgorod şi agent KGB „Sviatoslav”, a murit la instalarea Papei Ioan Paul I, la 5 septembrie 1978 la Roma. Câteva zile mai târziu avea să moară – suspect – şi noul papă – n. red.]. Şi acuma ucenicii urmează învăţătorului. [Actualul Patriarh al Rusiei, Kiril, a fost ucenic şi elev al Mitropolitului Nikodim, iar excomunicatul „patriarh” de Kiev, Filaret Denisenko, a fost cel mai bun prieten al fostului ierarh – n. red.] Să se oprească, să se pocăiască şi să‑şi dea seama că suntem o Biserică vie, în Iisus Hristos, în care Duhul Sfânt lucrează. Acuma văd că nu mai lucrează Duhul Sfânt în lume şi în soboare: văd că lucrează doar oamenii, cu frică şi şărlătănii. Să ne rugăm ca Duhul Sfânt să lucreze, ca El să ne înveţe cum să procedăm.

„E o dictatură şi în Biserică acum!”

Învăţăturile de credinţă ale sinoadelor începeau întotdeauna cu: „Părutu‑s‑a Duhului Sfânt şi nouă…”

Da. Dar e o dictatură şi în Biserică acum! Din ce cauză? Ce putere are Patriarhul? Cine este el? Sinodul este puterea care trebuie să rezolve tot. Şi numai arhiereii. Când au nevoie de popor să le facă biserici şi mânăstiri şi să le deie de pomană, dar când e cu mântuirea şi cu Biserica n‑are nevoie de popor. El hotărăşte fără dânşii. Tocmai aici e nevoie de popor. Şi arhierei şi diaconi şi preoţi şi poporul întreg. Acesta este soborul. Dar… fiecare ar vrea să‑şi rezolve problemele personale cum vrea. Dar la Biserică nu se rezolvă aşa. De aceea nu recunoaştem acest sinod.Poate când vor fi şi vor vota toţi arhiereii. Că aşa ne‑au spus la început: Ne vom strădui ca toţi arhiereii să aibă votul lor. Unde‑i cuvântul pe care l‑a spus Patriarhul?

Aşa a zis Patriarhul Rusiei?

Păi ce credeţi? Că n‑au grăit cu gura lor? Nu‑şi dau seama ce vorbesc şi ce gândesc? Una ne spun şi alta se face. Păi asta‑i foarte grav. Foarte grav…

Înseamnă că vor veni vremuri de restrişte…

Da. Aşa au spus mai toţi – şi părinţii de aici, din Sfântul Munte: „Pregătiţi‑vă, că va veni vremea mărturisirii, dar şi a muceniciei”!

Mda. Şi, din păcate, noi suntem tare comozi: nu prea suntem de mărturisit. Noi, adică ştiindu‑mă pe mine…

Toţi suntem aşa. Ne‑am uitat datoriile. De ce şi pentru ce am venit pe lume. Pentru că uităm şi de moarte şi de Înfricoşata Judecată – că mai există şi că va trebui să dăm răspuns pentru orişice.Ne‑am prea luat cu viaţa aceasta şi ne‑am legat de ceea ce este material şi pământesc şi am uitat de cele ce sunt duhovniceşti şi cereşti. Am pus preţ pe averile pământeşti şi tot alergăm după aiestea şi am uitat că avem un suflet de mântuit şi de dat nişte răspunsuri [la Judecată – n. red.].

„Cu plecăciune la toată România Mare!”

Mulţumesc mult, părinte!

Atât. Ne rugăm de iertare! Rugaţi‑vă şi pentru noi! Cu plecăciune la toată România Mare! Noi cu dragoste îi îmbrăţişăm pe toţi!

Şi noi, părinte! Lumea, la noi, să ştiţi că vă iubeşte! Şi pe mine m‑au podidit lacrimile când v‑am văzut cu copiii aceia în braţe…

Nu facem pentru lume, ci pentru mântuire! Noi nu mai ştim ce să facem ca „să‑L îmblânzim pe Dumnezeu” pentru că am greşit o viaţă şi acum, ca să‑L întoarcem şi să ne ierte, trebuie să‑L „îmblânzim”. Cu ce? Pocăinţă, smerenie, dragoste, fapte bune. Astea sunt cele ce trebuie să facem.

Înainte de despărţire, am să vă fac o mărturisire: eu v‑am iubit în momentul în care am aflat că aţi dormit şase luni de zile pe mormântul mamei sfinţiei voastre. Câţi ani aveaţi atunci, părinte?

16 ani.

Mulţumesc încă o dată pentru cuvintele de folos.

Bine. Doamne, ajută! Iertaţi‑mă!
Prodromu, 29 martie 2016,
când ziua era plecată în noapte…
Interviu realizat de George Crasnean

Sursa: Lumea Monahilor, Vlădica Longhin Jar, cu dragoste şi disperare pentru vremurile de acum
***

Predica la Bunavestire, in 2016 a PS Longhin

Vrednică de bucurie este această zi pentru tot poporul binecredincios, căci Dumnezeu ne-a iubit pe noi nevrednicii, care zăceam în întuneric şi în umbra morţii şi ne-a trimis pe Fiul Său ca să ne izbăvească de muncile cele veşnice.

Bine ne este nouă, fraţilor, că suntem astăzi împreună, că fiecare dintre noi a venit aici cerând mila Domnului şi aşteaptă cu nădejde. Mântuitorul nu a venit în lume ca să ne pedepsească, ci ca să ne mântuiască. Şi-a întins mâinile pe cruce ca să răscumpere toată greşeala ce o vom fi săvârşit în viaţa noastră. Să întindem, dar, şi noi mâinile către Dumnezeu, cerând milă şi iertare, căci nimeni nu este fără de vină, toţi suntem păcătoşi. Să mergem pe urmele Lui, pe calea ispitirii şi a suferinţei, este singurul mod prin care putem să fim aproape de El. Ştim că în vremurile de pe urmă, mântuirea va fi prin boli şi răbdarea necazurilor, iar cel mai important este să rămânem în adevăr şi să ne închinăm Dumnezeului Celui adevărat.


La noi este o ispită în Biserică. Ştiu că fiecare dintre voi vă întrebaţi dacă mai puteţi veni aici, având în vedere că nu pomenim la slujbe pe Patriarhul Bisericii Ruse. Noi, locuitorii acestei ţări avem ca şi uns şi mai mare pe Mitropolitul Onufrie, om cu viaţă sfântă, om al rugăciunii, al curăţiei sufletului şi a trupului. El n-o să ne judece, pentru că este rugător şi cere iertare pentru păcatele noastre. Să ştiţi că atâta timp cât avem Întâistătător în Biserica Ortodoxă Ucraineană nu trebuie să ne tulburăm, nici să fim neliniştiţi.

Noi îl iubim pe Patriarh, ne rugăm pentru el, dar ştim că drumul cel mântuitor este Biserica. Şi dacă se întrevăd năzuinţe străine de adevărul Ortodoxiei, cum ar fi unirea ortodocşilor cu romano-catolicii, atunci nu putem merge după el.

Dacă printre noi se află şi catolici, să mă iertaţi, voi nu sunteţi de vină. Mie îmi este milă de toţi oamenii, dar să ştiţi că credinţa romano-catolică este eretică şi îi face pe oameni să îşi piardă mântuirea. Întrebaţi-i pe catolici dacă se împărtăşesc ei cu Trupul și Sângele Domnului? Nu! Lor li se dau napolitane! Mântuitorul a spus: «Cine nu mănâncă Trupul Meu şi nu bea Sângele Meu, nu este întru Mine şi Eu întru el». Când Papa al Romei se consideră deopotrivă cu Dumnezeu, adică infailibil şi în măsură să schimbe judecăţile lui Dumnezeu, cum să nu spunem că aceasta este contrar învăţăturilor Sfinţilor Părinţi, care spun clar că există dreapta şi stânga, rai şi iad? Unde au găsit ei şi acest purgatoriu, un loc unde, dacă plăteşti bine, el (papa) te pune la curăţire, stai oleacă, până te curăţeşti şi apoi mergi în rai? De ce să-L batjocorim pe Dumnezeu şi să amăgim oamenii? În Dumnezeu este adevărul, nu mai este nevoie să plătim, pentru că El ne-a răscumpărat odată pentru totdeauna.

Am întrerupt pomenirea Patriarhului pentru că a făcut greşeli dogmatice. Patriarhul Georgiei împreună cu Biserica lui în semn de protest a decis să nu participe la acest Sinod şi vor fi probabil şi alte Biserici care nu vor participa [Se pare ca PS Longhin nu este chiar bine informat, sau, mai bine spus, afirmatia facuta de Bunavestire este posterioara comunicatului Bisericii Ortodoxe din Gerogia. A se vedea: Precizări foarte importante și clarificarea poziției Bisericii Ortodoxe din Georgia cu privire la documentele pregătitoare pentru Sfântul și Marele Sinod și în special față de textul: „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu întreaga lume creștină”]. De aceea trebuie să facem multă rugăciune. Numai rugăciunea poate împiedica această întrunire care va hotărî soarta Bisericii, dar şi a vieţii noastre pe pământ. Dacă vor accepta legea împotriva lui Dumnezeu, atunci se va ridica harul de pe pământ. Imaginaţi-vă pământul fără apă, soare şi căldură. Aşa va fi omul fără harul lui Dumnezeu.Sf. Părinţi ne-au spus despre vremurile când vor fi biserici mari, având cupole aurite şi strălucitoare, dar nu vom putea intra în ele să ne rugăm. Noi nu trebuie să acceptăm erezii în Biserică.Acum bisericile noastre au har şi indiferent dacă îl pomenesc pe Patriarh sau nu, voi nu trebuie să plecaţi din ele. Eu, ca şi ierarh, am dreptul, conform Canonului 15 Apostolic să întrerup pomenirea Patriarhului pentru a îngrădi turma de erezie. Să ştiţi că harul lui Dumnezeu se păstrează numai în adevăr. Pe mine nu mă interesează păcatele oamenilor, că este beţiv sau ucigaş, pentru că Dumnezeu a venit în lume ca să mântuiască şi să ierte toate păcatele oamenilor ce se pocăiesc. În Biserică avem lege, avem porunci şi dogme pe care nu eu le-am făcut. Însuşi Domnul nostru şi Sf. Apostoli au lăsat până azi şi aşa le vom păstra mai departe. Noi nu plecăm nicăieri, rămânem în Biserica noastră dreptslăvitoare cu cei care vor să meargă cu noi mai departe. Cred că Vlădica Onufrie este călăuza noastră şi nu ne va lăsa să pierim.

Ştim că sfinţii au suferit pentru adevăr. Ereticul Arie a primit o palmă de la Sf. Nicolae chiar în timpul primului Sinod ecumenic. Apoi Sf. Nicolae a fost închis în noaptea aceea şi Mântuitorul a venit la el în temniţă şi l-a întrebat: „Ce faci aici, Nicolae?”. Şi sfântul i-a răspuns: „Sufăr pentru dragostea Ta”… Aşa în toate timpurile au fost sfinţi care au apărat dreapta credinţă. Să ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să lumineze şi să dea înţelepciune Patriarhului, pentru că este grea crucea de pe umerii lui. Eu ca om, nu pot să duc Biserica aşa după capul meu, pentru că este Biserica lui Hristos. El e capul. De ce să ducem turma în rătăcire? Dacă El a murit pe cruce pentru noi, cum să nu urmăm învăţătura Sfinţilor Apostoli? Credeţi că dacă plătiţi mai mult, Dumnezeu vă aude mai repede? Nu! Dumnezeu caută la inima omului în primul rând.

Să nu uitaţi că Sf. Kukşa a prorocit despre acest sinod încă în 1964. Spunea că: „Degrabă va fi un sinod antihrist pe care ei îl vor numi Sfânt”. De unde a ştiut el atunci despre acesta, că aşa îl vor numi?

Conform unui document pregătit pentru Sinod, „Biserica Ortodoxă şi relaţiile ei cu restul lumii creştine„, noi trebuie să renunţăm la adevărul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare. Vă rugăm pe toţi: catolici, baptişti, iehovişti, întoarceţi-vă şi pocăiţi-vă, că noi toţi suntem păcătoşi, dar nu putem să ne înfrăţim decât în adevăr! Vedeţi ce dezbinare s-a produs în Biserică pentru că ei spun că Maica Domnului este o femeie obişnuită, aşa ca voi!… Dar voi nu aţi născut pe Dumnezeu! Cum să o pun pe Maica Domnului la acelaşi nivel cu oricare femeie, când Dumnezeu a binecuvântat-o pe ea din pântecele mamei şi a spus că „Binecuvântat va fi rodul pântecelui ei”? Nu judecăm pe nimeni, ne întoarcem la Dumnezeu prin pocăinţă, dar adevărul este unul şi Dumnezeu, Unul este! Nu ne ducem nicăieri, nici nu facem răzvrătire. Cum am fost, aşa rămânem, nu vom accepta nicio inovaţie în credinţa noastră ortodoxă! Unii susţin că Dumnezeu a dat lui Petru cheile şi numai el ne poate da libertate, iar eu vă spun că fiecare dintre noi are cheile şi acestea sunt pocăinţa şi lacrimile. Să alergăm la Dumnezeu cu: „Iartă-mă, Doamne, am greşit!”.O să ajungem la judecată şi o să-I spunem lui Dumnezeu că am fost beţivi, desfrânaţi, în căderi şi neputinţe, şi o să ne ierte Domnul, că-i milostiv, dar o să ne întrebe de ce nu am ţinut credinţa adevărată, de ce nu am păstrat-o? Şi nu vom avea răspuns. Orice păcat se iartă, dar erezia, sau hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă! Ei vor să arate că sunt mai buni, mai înţelepţi şi mai milostivi decât Sfinţii Părinţi de acum o mie de ani, care poartă vina faptului că acum nu avem comuniune euharistică cu alte „biserici”. Îl rugăm pe Patriarh să înţeleagă că nouă nu ne trebuie slava istoriei, nici a lumii acesteia, nouă ne trebuie adevărul, ca să trăim în el. Să nu trădăm credinţa!

Am fost la pregătirile acestui Sinod, am vrut să vorbesc şi nu mi s-a dat voie, au spus că: „hotărârile or să treacă şi fără tine!”. Fără mine puteţi, dar să impuneţi erezia nu puteţi, pentru că pe noi nu ne poate forţa nimeni! Dumnezeu va păzi Biserica până la sfârşitul veacului!

Sf. Spiridon a participat la primul Sinod ecumenic. Era ierarh plin de Duhul Sfânt, dar fusese cioban. Acesta a explicat Taina Sfintei Treimi într-un mod simplu, luând o cărămidă în mână: focul s-a ridicat în sus, apa în jos, iar lutul i-a rămas în mână. Cred că mai avem astfel de oameni şi pentru ei, Domnul va ajuta.

Vremurile sunt foarte grele şi vor veni şi mai grele, cu boli şi suferinţe, neputinţă şi sminteală, aşa cum sunt prorociile. Toate se împlinesc. Îmi este foarte milă de oameni. Aş ruga pe toţi să se întoarcă la pocăinţă, dar ceea ce vor ei să accepte îndreaptă atenţia către om, chipurile. Eu nu voi mai avea voie să stau în genunchi în biserică pentru că e prea mare umilinţa, nici să-mi port dulama decât în biserică, în rest suntem civili, chipurile.

Să ne bucurăm întru mulţi ani de taina Bunei Vestiri şi să ne învrednicească şi pe noi Dumnezeu să auzim vestea iertării păcatelor noastre şi a mântuirii şi a vieţii celei veşnice! Toţi suntem muritori, mai devreme sau mai târziu vom pleca de pe acest pământ. Să ne miluiască Dumnezeu şi să nu ne lase! În cele bune şi drepte să ne afle ceasul sfârşitului nostru, iar Biserica îşi are deschise uşile tuturor celor care se pocăiesc întru dobândirea vieţii veşnice! Amin.


Sursa: Graiul Ortodox, P.S. Longhin de Banceni explica de ce a oprit pomenirea Patriarhului Chiril al Moscovei. Predica la Bunavestire, 2016
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.