"Să oprim DEZBINAREA și să DUBLĂM conferințele noastre cu mai multă rugăciune"

Vlădica Vladimir! Reeșind din inaccesibilitatea comunicării cu d-tră din ultimul timp, pe teme ce țin strict de competența Mitropolitului, din numele mai multor creștini, mădulare în drept ale Bisericii, îndrăznim și insistăm public asupra unei mari îngrijorări:


După ce ați susținut proiectul PRO-ECUMENIST la Soborul arhieresc din februarie 2016, în Biserica Ortodoxă din Moldova s-a declanșat un proces dezbinatoriu extrem de periculos, în special printre preoți informeaza Pro Ortodoxia.

Ultimii (cca 40 de preoți) în mare parte sînt consrînși de credincioșii cei mai disciplinați ai Bisericii, ca să nu vă pomenească la sfintele slujbe pînă nu vă retrageți sau suspendați votul din documentul problematic, la fel cum au procedat și alți ierarhi sau Biserici locale (Georgiei, Bulgariei, Ruse din afară, etc), în caz contrar ei refuză să vină la Sfintele lăcașuri unde sînteți pomenit.

La fel sub oblăduirea d-tră în ultimul timp se fac multe declarații, dezbateri sau conferințe ce umbresc pe cei ce au ieșit din pomenire, iar numărul lor este paradoxal în creștere, urmînd să ”exploadeze” simțitor după decizia finală din vară a sinodului Panortodox, dacă documentele scandaloase nu vor fi revizuite.

La moment deja se resimte dezbinarea în Biserică… Procesul acesta cancerogen urgent trebuie oprit în numele păstrării unității și păcii din Biserică ca pînă acum! Nu se merită, stăpîne, pentru niște documente ”moderne”, să plătim așa preț. Acest lucru la înțeles și Eparhia noastră de Ungheni și Nisporeni, întreprinzînd niște pași concreți în acesă direcție.

În acest sens, ca SOLUȚII, propunem și cerem următoarele:

1. Să binecuvîntați bisericile din toată Mitropolia la o rugăciune fie continuă, fie prin rotație, pînă la sinodul din vară, sau să extindeți programul liturgic antiecumenist al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni în toată Biserica.
2. Să vă suspendați, măcar pînă la sinodul panortodox, în numele păcii și unității bisericii, votul dtră din acest document.
3. Să binecuvîntați, cu titlul de obligatoriu pentru toți preoții, rugăciunea de pace și unitate din cadrul Sf. Liturghii, binecuvîntată recent de sinodul BOM la ultima sa ședință.

Credem că prin aceste decizii, situația se va normaliza, dacă va fi sinceră intenția dumneavoastră de a restabili pacea și unitatea din biserică…

Un grup de inițiativă a creștinilor ortodoxi.
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.