Serviciul de ambulanță „Filantropia Ortodoxă”, inaugurat la Bistrița

ambulanta ortodoxa bistrita

Demontam MANIPULAREA contra Bisericii: Serviciul de ambulanță „Filantropia Ortodoxă”, inaugurat la Bistrița


Serviciul privat de ambulanță „Filantropia Ortodoxă” a fost inaugurat marți, 8 decembrie 2015, la Bistrița, în prezența Înaltpreasfințitului Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului și a autorităților locale. Momentul festiv a avut loc la ora 12:00, la sediul Asociației Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud, în clădirea protopopiatului din Piaţa Unirii nr. 9 informează alternativenews.ro

Serviciul de ambulanță funcționează în regim gratuit pentru persoanele asigurate și cazurile sociale, în rest pentru celelalte categorii, costurile vor fi minime.

Asociația Filantropia Ortodoxă, filiala Bistrița-Năsăud a fost înființată în 2012. În cei trei ani de activitate, asociația a deschis la Cușma și la Maieru două centre rezidențiale pentru persoane vârstnice, un serviciu de îngrijiri medicale la domiciliu pentru întreg județul, iar la Bistrița un centrul de zi, aflat sub ocrotirea Sfântului Simion, cantina socială „Sfânta Filofteia” și cabinetul Medico-Social „Sfinții Apostoli Petru, Pavel și Andrei”.

Preluat de pe radiorenasterea.ro
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.