Confesiunile și invățăturile Părintelui Pantelimon: Raspunsuri despre Catedrala, refugiati, politicieni, preotii din inchisorile comuniste, patriotism si AMAGIRILE MINTII. Minciuna din noi si DEMASCAREA GANDURILOR DEGHIZATE

– Spuneați undeva că nu poți juca șah cu diavolul, un jucător redutabil, și că, din acest motiv, omul are nevoie de un fel de ghidaj spiritual…


– Rațiunea poate lua foarte multe forme, orice ideologie poate fi raționalizată și justificată într-o anumită logică, așa cum a fost și comunismul și alte ideologii. Ele păreau să stea destul de bine pe soclul logicii. Diferența e că n-aveau în vedere omul real, ci omul ideal. Lucrau pentru un om ideal care nu există.

Biserica are în vedere omul real. Omul credincios, chiar dacă are o anumită încredere în sine, știe să se și teamă de sine. Nu se expune la situațiile în care slăbiciunile lui îl pot doborî. Diavolul știe să jongleze foarte bine cu logica. În zona logicii, dacă nu intervine o supra-logică a lui Dumnezeu, dacă nu intervine adevărul, totul poate fi rescris, chiar și moralitatea.

– Care ar fi misiunea duhovnicului?

– Oricine poate impune subiectivismul lui ca adevăr. Interesul se poate insinua foarte discret în judecată. Felul în care judec eu realitatea poate fi unul interesat, poate nu explicit, iar interesul alterează rațiunea. Adică nu mai sunt obiectiv în momentul în care sunt interesat, sunt subiectiv.

Pot să nu-mi dau seama de lucrul acesta și pot crea o realitate subiectivă care nu are nimic de-a face nici cu realitatea, nici cu supra-realitatea. Să fie realitatea mea și acolo pot foarte ușor să mă rătăcesc în propria-mi subiectivitate.

Atunci, dacă nu vine cineva din afară, cineva care să aibă o anumită înțelepciune și iscusință în a delimita lucrurile și a demasca toate imposturile de gând, atunci e foarte greu ca cineva să ajungă de unul singur la înțelegerea adevărului.

Mai mult, în căutarea adevărului, cea mai mare problemă este sinceritatea. Pentru că de multe ori adevărul este disconfortant, atunci unii îl evită și preferă să se auto-amăgească. Fac asta fără să-și dea seama, cumva implicit, nu explicit. Nu-și definesc auto-amăgirea ca să nu devină conștienți de ea. Dacă devii conștient de ea, nu te mai poți minți. Dacă te minți la modul conștient îți dai seama că te minți. Există și o stare mincinoasă a omului.

De asta spun că, din punctul de vedere al unei logici, ești mult mai fragil și mult mai instabil decât demonii, care au un alt potențial de inteligență și pot foarte ușor să-ți însumeze gânduri ale lor, pe care tu să le crezi ca fiind ale tale și să crezi că sunt convingerile tale. Tu nu le percepi ca venind din afară, sunt gânduri care răsar în mintea ta, dar tu nu știi dacă sunt ale tale, dacă sunt de la îngeri sau de la demoni, nu poți face distincția între ele.

Asta pentru că omul trăiește foarte mult la suprafața ființei sale. De acolo nu vezi ce se întâmplă în profunzime, în interior. Trăiești superficial la suprafață, dar nu-ți dai seama de ceea ce se întâmplă pe dedesubt.

– Ce lucruri ne scapă din vedere când trăim doar în zona superficialului?

– Diavolul nu are acces la un interior foarte profund, numai Dumnezeu are acces acolo, dar Dumnezeu nu intervine fără consimțământul omului. Diavolul are, în schimb, acces la zona simțurilor. Iar simțurile au o putere de a genera gânduri, au această abilitate de a-și urmări interesul. Atunci, își fac lobby pentru a-și satisface propriul interes, având capacitatea de persuasiune și manipulare a gândirii omului.

Când un om nu-și mai controlează simțurile, acestea aproape că se autonomizează, se iau în vedere pe ele însele și exercită o presiune asupra gândirii. Cer justificare și satisfacere, justificarea iraționalității până la urmă, a unei stări pătimașe. Sunt foarte multe gânduri deghizate, ele sunt ceva dar vor să se prezinte ca fiind altceva. Până la urmă, rațiunea omului e o zonă de nisipuri mișcătoare în care n-are un control foarte exact, foarte precis.

[…]

– Simțiți că aveți o datorie morală față de clericii care și-au apărat credința în închisorile comuniste chiar și cu prețul vieții?

– E mai mult decât o datorie morală. Efectiv simți o iubire pentru ei. Să dăm exemplulpatriotismului. Acesta nu e o datorie morală sau o ideologie. E doar sentimentul firesc de cinstire pe care îl ai față de părinți, numai că aici nu e vorba numai de părinții biologici, ci de cei care ți-au dat o credință, o limbă, cărora le ești dator și recunoscător.


Deci este vorba mai mult de sentimentul de cinstire și de recunoștință, de prețuire, de identificare. Te identifici cu năzuințele lor, cu lupta lor, cu idealurile lor. Sunt oameni care-ți impun respect. Au avut acest curaj de a sfida comunismul suportând toate consecințele. Vorbim de un erosim și un curaj care clar impun respect.

– Aveți și un reper din această perspectivă?

– Ar fi părintele Calciu-Dumitreasa, care a ținut acele cuvântări către tineri și a reușit să mobilizeze niște generații de tineri, într-o rostire care atrăgea atenția asupra imposturii ideologiei comuniste. Pe lângă rezistența aceasta împotriva ideologiei a fost și un alt tip de rezistență, nu una pasivă, dar care s-a axat nu pe combatere, cât pe afirmare a unei valori.

Părintele Teofil Părăian, părintele Cleopa au promovat valorile creștine, au contrazis comunismul implicit, nu la modul acesta explicit. Au fost tot la fel de redutabili ca și cei care au combătut comunismul fățiș.

[…]

Catedrala Mântuirii Neamului e un edificiu ce trebuie să existe?

– În primul rând, Bucureștiul nu are o catedrală. Era foarte fain să mergi în Timișoara, la catedrală, se cânta frumos, slujba era frumoasă. Catedrala avea prestigiul ei, ca lăcaș, era impresionantă, acolo se ruga foarte multă lume.

Cred că Bucureștiului îi trebuia o catedrală. Catedrala Patriarhală care există e o biserică de cartier, biserica unei foste mănăstiri, mică, minusculă, n-are nici măcar prestigiul unui oraș provincial. Este indiscutabilă nevoia unei catedrale într-un oraș ca Bucureștiul.

– Există o carte, în această bibliotecă, de care nu v-ați putea lipsi?




– Pot să vorbesc despre cartea la care țin cel mai mult. Autorul meu preferat este părintele Dumitru Stăniloae. Mai sunt și alții pe care-i citesc cu plăcere. O carte care îmi place foarte mult este un manual al părintelui Stăniloae, manualul de dogmatică pentru facultate. Dar e scris cu multă iubire și trăire, nu ca un manual, cu o atitudine didactică. E o teologie simțită, nu doar gândită sau calculată.

– Urmăriți scena politică din România? Cum ar trebui să reacționeze un tânăr care află că liderii politici pe care i-a votat sunt implicați în afaceri de corupție?

– Nu sunt atent la ceea ce se întâmplă pe scena politică, dar știu un lucru. Spunea părintele stareț Iustin că, dacă vrei să faci o lucrare tare, îți trebuie oameni tari. Degeaba ai tu un proiect foarte tare, dacă nu ai oameni cu care să-l implementezi.

Problema nu ține atât de mult de legislație, sistem sau politică, ci stă în absența oamenilor. Poți avea cele mai bune intenții politice, dar dacă n-ai clasa politică pentru a le implementa, nu e altceva decât un proiect avortat. Și atunci, propriu-zis, așteptările trebuie să fie legate de noi. În țara asta este nevoie de oameni. Atât timp cât eu nu sunt om într-un mod deplin, și ca român, și ca profesionist, nu pot să pretind altuia să fie.

Cum a zis Domnul Hristos, cine este fără de păcat să arunce primul cu piatra. Deci pe alții nu pot să-i schimb, dar pe mine pot să mă schimb. Poate mă schimb eu, poate te schimbi tu, se schimbă și ei.Cu educație corectă și bună, vor apărea oameni cu care vei putea să faci ceva. Dacă nu ai cu cine să faci, nu are rost să te împiedici de faptul că nu se face. Dacă tu nu faci, nu e corect să-i reproșezi altuia că nu face.



– Valul de refugiați din Orient a generat situații dramatice. Se ridică din nou ziduri între oameni. Sunt multe voci care vorbesc despre o amenințare pentru lumea creștină.

– Ar fi foarte important să înțelegem că orice credință generează o societate sau, cum zicea cineva, orice filosofie se verifică în sociologie. Și atunci, oamenii care sunt animați de o anumită credință, colectivitatea lor, va genera un anumit tip de societate, și numai acel tip de societate, indiferent de loc.

Gândirea omului, viziunea sa asupra existenței se traduce într-un anumit mod de viață, într-un anumit mod de a fi. Cei care vin se vor coagula ca niște comunități care, în măsura în care își vor trăi credința, vor clădi un anumit tip de societate. Nu poți să faci abstracție de aceste lucruri. Să nu crezi că tu le vei putea impune societatea ta, viziunea ta asupra existenței. Asta se va întâmpla numai dacă își vor schimba credința, dar altfel nu.

În legea musulmană este legiferat totul, începând de la adresare, la relație, la gesturi. Fiecare detaliu al vieții este legiferat, este introdus într-o legislație musulmană. Nici comportamentul, nici îmbrăcămintea nu sunt opțiuni personale, ci sunt legiferate, ca orice detaliu al vieții. Dacă sunt serioși, nu vor putea renunța la mentalitățile lor.

– Coabitarea este imposibilă?

– Nu știu, vorbim despre niște fenomene greu de evaluat. Și în prezent coabitează comunități musulmane în Europa. Cum s-au integrat ei așa o vor face și cei care vin acum. Dumnezeu este modelul omului și, în funcție de cum îl iubești pe Dumnezeu, comportamentul lui Dumnezeu legitimează comportamentul omului. Adică, comportamentul lui Hristos legitimează comportamentul creștinului, comportamentul lui Mahomed legitimează comportamentul musulmanului.

Sunt viziuni foarte diferite din acest punct de vedere. Au existat coabitări și în trecut, dar nu erau societăți amestecate. Și la noi în țară erau sate de sași, sate de români, sate de bulgari, sate de sârbi, dar nu se amestecau. Se respectau, dar nu se amestecau. Așa a funcționat relativ pașnic această coabitare. S-ar putea ajunge la o imparțialitate dacă ar renunța toți la credință, dar asta nu se va întâmpla niciodată.

Dar, repet, Dumnezeul creștin este un Dumnezeu al iubirii și un Dumnezeu care-i slujește omului și vine să-și dea viața pentru a răscumpăra greșeala omului. Altceva este un Dumnezeu dominator, care pretinde ascultare și supunere fără crâcnire și fără drept de apel.

Aceste modele, diferite, generează modele diferite de relații umane. Dacă Dumnezeu este dominator, legitimează și tendința mea de a-l domina pe celălalt, pentru că nu fac altceva decât să repet gestul modelului meu. Dacă Dumnezeu este unul care se jerfește și se sacrifică, asta mă îndeamnă și pe mine să…


schit-1920x1080

Poate nu-mi convine modelul acesta de Dumnezeu, s-ar putea să nu-mi convină. Adică în loc să-l domin pe altul, să-l slujesc pe altul. Dumnezeul creștin e un Dumnezeu incomod. Ce s-ar putea întâmpla ar fi ca această prezență a musulmanilor în Europa să determine Europa să vină cu un răspuns, nu cu necredință la credință, deci nu cu un răspuns laic la o problemă religioasă, ci să determine societatea occidentală să-și reevalueze credința și trăirea credinței creștine.

Sursa: cuvantul-ortodox.ro
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.