Documentar BBC despre PERSECUȚIILE CREȘTINILOR în Marea Britanie (Video-subtitrat in romana)

“Sunt crestinii persecutati?” este un documentar BBC realizat de Nicky Campbell in 2010. Pornind de la mai multe cazuri concrete si de la o problema de ordin general a societatii britanice, documentarul exploreaza modul in care multiculturalismul si legile anti-discriminare produc efecte negative, printre care chiar disparitia tolerantei autentice. 


Iar toleranta a disparut fata un anume grup religios: crestinii. In documentar sunt intervievate mai multe personalitati, fie membre ale confesiunii anglicane, fie catolici, fie secularisti si activisti ai drepturilor omului. De asemenea, sunt prezentate cateva cazuri celebre de crestini persecutati la locul de munca pentru faptul ca s-au manifestat in virtutea convingerilor lor religioase.

Un lucru relevant, din punct de vedere sociat, remarcat inca la inceputul documentarui, este castudentii crestini considera ca impartasirea convingerilor lor celorlalti ar fi un lucru neprofesionist. In schimb, studentii atei si agnostici considera dimpotriva, ca expunerea convingerilor lor reprezinta un lucru benefic, dezirabil. Cu alte cuvinte, tinerii crestini din documentar confirma faptul ca prefera sa-si treaca sub tacere opiniile, mai ales pe tema sexualitatii si homosexualitatii, pentru a nu se supune oprobiului celorlalti.

In ceea ce priveste regimul sarbatorilor publice, sunt detectabile aceleasi tipuri de atitudini:insemnele crestine care marcheaza marile sarbatori trebuie ascunse de pe strazi, de pe birouri sau chiar de pe case, pentru a nu ofensa membrii celorlate religii si pentru a demonstra ca exista “includere” fata de toti. Este vorba, cum se spune chiar in documentar, despre “directive multiculturale venite de sus” care sunt implementate, la nivel local, de“consilii zeloase”. Asta, desi grupurile religioase minoritare nu au cerut asa ceva.

Daca, in cazurile expuse mai sus, e vorba despre deraieri ale corectitudinii politice, in altele, ca cele in care crestinii sufera consecinte sociale concrete din cauza expunerii convingerilor lor la locul de munca, este vorba despre persecutie fatisa. Lucru interesant, primul caz discutat este cel al unui angajat de culoare al unui centru pentru persoanele fara adapost. Concediat pentru ca initiase un dialog despre religie cu un suferind, angajatul este sprijinit de o mana de frati de credinta. Toti, de culoare, intrebandu-se “cum e posibil sa se intample un astfel de lucru in aceasta natiune?” Cazul mult mai cunoscut al asistentei medicale suspendata pentru acelasi motiv este si mai revelatoriu. In anii ’30-’40 una din indatoririle asistentelor era sa spuna rugaciunea pentru bolnavi. Semn al originilor crestine ale serviciilor medicale – fapt refulat cu furie, astazi.

Aparent paradoxal, legile care erau menite aplicarii unui principiu fundamental al democratiei liberale – cel al nediscriminarii – duc la crearea unei minoritati discriminate: crestinii. Paradoxul consta in faptul ca legile anti-discriminare intra in conflict. Astfel, aplicarea lor in cazul parteneriatelor civile pentru cuplurile de acelasi sex intra in conflict cu aplicarea principiului nediscriminarii pentru valorile religioase. In cazul evocat in documentar, o angajata – tot de culoare – a unei primarii a fost sanctionata disciplinar pentru ca a cerut sa fie scutita de la oficierea ceremoniilor pentru persoanele de acelasi sex. Ea isi cauta dreptatea, de cativa ani, in tribunale, pe baza principiului nediscriminarii la locul de munca pe baza religioasa. Asadar, in mod inevitabil, nediscriminarea produce prioritati diferite: unele grupuri sunt privilegiate in raport cu celelalte, iar crestinii nu se afla printre cei care beneficiaza de protectia acestor legi. Iar organizatiile pentru apararea drepturilor omului o afirma raspicat: in astfel de cazuri, aceste legi nu sunt pentru crestini (“bigotii”) si este bine ca e asa, pentru ca vremurile s-au schimbat.

Ceea ce ridica o alta problema, nesemnalata in documentar: relativitatea legilor privind drepturile omului. Pentru ca, daca ele variaza in functie de “vremuri”, acest lucru inseamna ca ele vor fi constat definite si redefinite de cei care detin puterea, cei care pot influenta in modul cel mai eficient exercitiul puterii politice in societate. In mod identic, in momentul in care secularistii contesta dreptul reprezentantilor bisericilor sa intervina in dezbaterile publice pe baze dogmatice, invocand faptul ca in “modernitate” doar argumentele rationale conteaza, ei se gasesc in plina contradictie. Pentru ca orice respingere a opiniilor religioase pe baza motivului ca nu sunt rationale pentru ca nu sunt conforme cu evolutia istorica este un sofism perfect. Schimbarea timpurilor nu este un proces rational, iar o dezbatere rationala dusa in termenii situarii de partea “corecta” a istoriei este una care invita la irationalitate.

In Marea Britanie, se merge deja mai departe de atat. Legea Egalitatii, un corpus legislativ care insumeaza toate regulile privind inlaturarea discriminarilor din toate zonele sociale, risca sa devina, de fapt, o lege care instituie gandirea acceptabila pentru stat. Oricine s-ar abate de la normativitatea Legii Egalitatii face, astfel, o “crimagandit”, ca in celebra distopie orwelliana.

Documentarul incheie intr-o cheie din care ar reiesi, cumva, ca statutul crestinismului nu ar fi intr-atat de pus in pericol si ca exista evolutii pozitive pentru protejarea drepturilor religioase. Insa, de la momentul documentarului pana in prezent, s-au inregistrat evolutii accentuat negative:legea egalitatii a intrat in vigoare; Marea Britanie a votat casatoriile homosexuale cu tot corolarul sau anticrestin; agentiile catolice de adoptie au fost inchise pentru a nu fi obligate, prin lege, sa dea copii spre adoptie cuplurilor homosexuale; scolile sunt supuse unui regim autoritarist de conformare la directivele LGBT; alte numeroase cazuri de persecutie anticrestina au fost inregistrate.

Evident, nu au fost atinse teme specifice derivelor anglicanismului: consacrarea femeilor ca preoti si episcopi, schimbarea atitudinii fata de homosexualitate. Mai mult decat atat, guvernul “conservator” al Marii Britanii face caz, ipocrit si instrumental, de identitatea crestina a tarii. Exista, altfel spus, un “parteneriat” al statului cu “biserica” (in special cea anglicana), util pentru mentinerea “pacii sociale”, adica unui soi de consens social dominant care sa legitimeze, totusi, actuala structura de putere politica si economica. Parteneriat nu inseamna, insa, nici macar toleranta fata de opiniile autentic crestine. La drept vorbind, un astfel de parteneriat, in care crestinismul devine un fel de simulacru identitar vidat de sens si esenta, este chiar mai periculos decat persecutia fatisa. Caci ce fel de crestinism este acela care accepta prevederi legale flagrant anti-scripturistice?

Traducerea documentarului: s.p./ Adaptare si comentariu: Cuvantul Ortodox


Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.