Martirii de azi merg spre înviere

Mii de creștini sunt persecutați în Makassar, Kawangkoan, Umm Shanqa, Dekemhare, Kaech’ŏn, Ch’ŏngjin și alte mii de orașe din peste 50 de țări. Răstigniți, torturați, umiliți doar pentru că nu pot renunța la credința în Hristos. Se îndreaptă sigur spre cea mai mare făgăduință făcută vreodată, Învierea. 


Ei nu țin conferințe, nu adună liste, nu își mai fac planuri cincinale. Ei mor, pentru a nu pierde viața. Ei cred. Ei trăiesc învierea. Martirii nu pot scăpa de moarte de unii singuri. Biruirea morții de către Hristos este cel mai mare act din istoria universului. Hristos a biruit moartea și este viu în veci și – pentru că El trăiește – și martirii vor trăi. 


Teologul german Oscar Cullmann este pătrunzător în mesaj:


1. Când cineva vrea să biruiască pe altcineva, trebuie să intre pe teritoriul lui. Oricine vrea să învingă moartea, trebuie să moară. Din această moarte trebuie să iasă viață, un nou act de creație.


2. Numai cine cunoaște oroarea morții prețuiește învierea. Moartea poate fi îndepărtată numai cu condiția ca păcatul să fie îndepărtat. În Hristos, învierea deja s-a întâmplat.


3. Faptul că oamenii continuă să moară după ce Hristos a înviat nu mai are aceeași semnificație ca înainte. Moartea e golită de substanța ei anterioară.


4. Trupul lui Hristos este primul Trup al Învierii, primul Trup Duhovnicesc. Această certitudine înseamnă curaj în fața persecutorilor. Hristos e doar primul născut din morți, nu și ultimul.


5. Bătălia decisivă s-a dat deja. Există un Trup înviat, Hristos, iar Duhul Sfânt lucrează deja în noi, pregătindu-ne.


6. Legătura directă cu Cel înviat este Sfânta Liturghie, săvârșită pe sfintele moaște ale martirilor.


Hristos aduce Primăvara, după o iarnă lungă și grea. El este Mielul primăvăratic, total inocent, junghiat în locul nostru. Slavă Patimii Tale, Doamne! El este Păstor și Miel… Cel ce aduce și Cel ce Se aduce. Un Blând Păstor, care reprimește în turmă oaia nărăvașă. Dar – mai ales – ridică păcatele omenirii. Gata de drum?!

Neliniștea provine din lăcomie. Cel convertit se vindecă de această patimă, ca în cazul lui Zaheu.



Ce este mântuirea?

1. Scăpare.
2. Dezrobire.
3. Salvare.

Această mântuire nu există în afara Bisericii. Dumnezeu restabilește omul în starea de comuniune personală cu El. Primim premisele unei vieți noi, veșnice. Suntem ocrotiți, în siguranță. Cuvântul mâmtuire conține ideea de victorie. Numai Dumnezeu poate mântui.


Cum mântuiește Dumnezeu?

Prin Jertfa lui Hristos.
Mântuirea este cel mai mare dar.
Grațiere, reconciliere, iertare.



Cum primim mântuirea?

1. Prin schimbarea minții.
2. Prin încredere deplină în El.
3. Prin chemarea numelui Lui.

Ne rugăm pentru mântuirea tuturor. Ținta credinței este Hristos. Adevărata credință este mărturisitoare. Să Îl primim cu bucurie!

Planul de mântuire al lui Dumnezeu: pentru a avea viață veșnică, trebuie să Îl ai pe Hristos. Nimic nu poate fi comparat cu bunătatea lui Dumnezeu. Mântuirea face posibilă veșnicia: Suntem prizonieri, dar Hristos ne eliberează. Cine atacă Biserica pierde mântuirea, pentru că Îl neagă pe Hristos ca Dumnezeu. Doamne, întărește-ne credința, sporește-ne iubirea, fă să ne prisosească căința, călăuzește-ne cu dreptatea Ta, mângâie-ne cu milostivirea Ta, apără-ne cu puterea Ta!

Soarele ajunge exact pe jumătate din curte. O jumătate plină de lumină și căldură. Lumina curăță locul. Căldura topește surplusul. În cealaltă jumătate, nu ajunge lumina. Este gheață, mizerie, frig, alunecuș. Pe dale se vede clar o linie dreaptă delimitatoare (umbra acoperișului casei vecine). Dă-ne, Doamne, lumină și căldură în inimile noastre!

Dacă Domnul Iisus ar fi umblat doar pe jos între Capernaum și Ierusalim, nu s-ar fi întâlnit cu peste 90% dintre beneficiarii minunilor Sale. Ar fi ținut predici minunate la templu și în sinagogă, dar nu ar fi avut contact cu ceilalți, cu pescarii, cu vameșii, cu desfrânatele. Astăzi, mulți prelați circulăm doar motorizat spre conferințe elitiste, ocolind cartierele de nevoiași, pescari și finanțiști. Numai să trâmbițăm nu am uitat, pe toate canalele de scurgere mediatică.

Rădăcina oricărei fapte bune este nădejdea în Dumnezeu. Nădejdea un sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni. Este o convingere fermă, o certitudine. Este nădejdea în Înviere.



Ce observăm?

1. Nu ne punem nădejdea în noi.
2. Nu trebuie să deznădăjduim.
3. Nădejdea noastră este legată de viața veșnică.
4. Ateii nu au nici o nădejde.
5. Să nu fim îngâmfați, ci să ne punem nădejdea în Dumnezeu.
6. Nădejdea presupune răbdare.
7. Așa a procedat regele Manase (criminal, idolatru și vrăjitor) și a fost mântuit.
8. Cei ce nădăjduiesc în Domnul vor fi binecuvântați.
9. Nădejdea noastră nu va fi zadarnică.



Însușirile le știm?

1. Nu nădăjduim la ceva ce nu e veșnic sau care nu ne ajută la mântuire.
2. Nădejdea e tare (neclintită), pentru că se sprijină pe Dumnezeu.
3. E vie, însuflețită de iubire.


Dar roadele le simțim?

1. Ne îndreptăm către Dumnezeu (ne dezlipim de cele trecătoare).
2. Se naște râvna.
3. Seninătate și bucurie în încercări.



Sfântul Ioan de Kronstadt, cel cu sufletul plin de nădejde, descris de Sfântul Siluan Athonitul:

1. Sfântul Duh aprindea iubirea lui. Mii de oameni mergeau la el ca la un foc și primeau lumină.
2. Cum să nu nădăjduim, văzând cât de repede ne răspunde Maica Domnului, grabnic Ajutătoarea?!
3. Convertește mulți deprimați (cerșetori, hoți, criminali).
4. Se înfățișa singur unde era nevoie, în toată țara (Pskov, Ribinsk, Piuhtițki), fără a-l înștiința cineva.
5. Cauza nefericirii este răzvrătirea (lipsa de nădejde în Dumnezeu), o nebunie otrăvitoare.



Acatistul părintelui Ghelasie Gheorghe:

Doamne, iartă-mă, că am păcătuit!
Doamne, iartă-mă, că nu pot sta de Tine despărțit!
Doamne, iartă-mă, că lumina am stins!
Doamne, iartă-mă, că la Tine alerg!
Doamne, iartă-mă, că iubirea Ta o pun înainte!
Doamne, iartă-mă, singurul meu chip de lumină!
Doamne, iartă-mă, că orb de stricăciune, nu Te mai văd!
Doamne, iartă-mă, că mereu cad în amăgirea mea!

Situația devine un concept-cheie. Lumea de după Învierea lui Hristos nu este o fantasmă, ci o doctrină vie. E o realitate plină de iubire, de speranță. Nici un întuneric nu mai poate corupe această evidență. Depinde de noi să ne dorim să fim plasați aici, să nu ne excludem prin alte situații, care pot deveni concepte diferite. Nu contează situația (materială), cât situarea (sufletească) în Hristos, Zdrobitorul morții noastre.

Situarea este construită prin interacțiune divino-umană și este modificabilă, deoarece iubirea se construiește permanent. Nu primim doar a altă față, o fațadă estetizată, ci o inimă nouă, plină de Duhul Sfânt, garantul veșniciei. Situarea în concret obligă asumarea unor teme absurde (induce doar frică și lăcomie), pe când situarea (viețuirea în Hristos) dăruiește libertate, fericire și siguranță. Ne alegem formele de adresare, respirând mulțumire și recunoștință.

Vestea (cea mai) Bună fluențează mesajul îndrăgostiților de bine, adevăr și frumos. Învățătorul divin este profund inteligibil și concludent. Forța lui divină copleșește prin situarea noastră deja în înviere. Poziționarea noastră actuală poate fi decisivă pentru sufletul nemuritor, în așteptarea trupului înviat, fie în răsplată, fie în pedeapsă. Nu e de șagă.

Noi funcționăm doar în parametrii harului. Doar grațierea ne deblochează, resituându-ne unde ne doream, dar aproape că nu mai credeam că vom reuși să ajungem. Ne recâștigăm poziția de fii moștenitori, deși ne vândusem acest privilegiu (îl reprimim gratis). Situarea nu este un spațiu, ci o stare de creștere din har în har.

Conversația cu divinul ne situează într-o relație de verticalitate, chiar dacă intervin unele bruiaje. Odată găsită frecvența harului, nu părăsim postul. Vorbirea cu divinul cultivă atenția noastră și elimină distragerea, distrugerea și disfuncționalitatea. Gândirea se menține astfel vie, purificată, despătimită, iluminată și desăvârșită.

Vital este contactul cu replicile Interlocutorului (dezvoltarea spritului de a discerne). Profețiile nu sunt formule magice, ci psalmi ai îndurării. Lumea profetică este singura conducătoare către veșnicie. Necunoașterea nu este o scuză, ci o piedică. Dialogul se realizează euharistic, tainic, iară și iară. Cei ce nu au otită agnostică, să audă. Regulile nu ne încorsetează: împlinirea poruncilor este calea de a Îl găsi pe Poruncitor. Doar trăirea poruncii iubirii ne menține în situarea hristică.

Abia după ce înțelegi Cuvântul poți interioriza o acțiune. Iar înțelegerea nu este din lumea aceasta, este binecuvântarea cerească în viața noastră. Ulterior acestei comprehensiuni, poți lumina pe alții, în acțiuni de imitare a Dumnezeului Iubire. Suntem situați pe Golgota, sângele curge. Dar nu e sângele nostru. E sângele lui Hristos euharistic, Care curge prin noi. Cea mai nobilă transfuzie, cu cele mai multe vindecări. Putem rămâne tâlhari sau putem deveni evangheliști.

Dificultățile se reduc până la dispariție (cea mai mare promisiune). Nu avem nici un argument ca să respingem o asemenea făgăduință. Dar să nu căutăm facilități, căi ieftine și ușoare. Există un singur drum spre rai și acela nu ocolește Golgota. Pe harta veșniciei, poți evita Locul Căpățânii, dar vei ajunge sigur în Gheena, groapa de gunoaie ce arde continuu și mirosul este irespirabil.

Recunoaștem glasul Învățătorului după primul fonem. Este inconfundabil. O chemare atât de caldă, de nerefuzat. Intră El ca musafir, ca să devină gazdă. Un adevăr veșnic. Cei care resping iubirea nu știu ce fac, trebuie iertați. Conversia e în avantajul nostru: dai păcatele și primești har. Binele este o deprindere, o situare, o poziționare în pole-position alături de Hristos. Harul nu trebuie stocat, ci redirecționat mereu, multiplicând iubirea. Doar încetineala în Lucrare sau nedepășirea emoțiilor negative ne-ar putea tulbura, dar Pronia nu ne lasă de izbeliște.

Toți cei ce vor să Îl atragă pe Dumnezeu se apropie de El în chip neprefăcut și fără viclenie. Ascultă cu iubire lecțiile Învățătorului. Toți cei ce au căzut încă nu au pierdut totul. Le-a rămas stăruința în a cere iertare.

1. Cea mai mai mare ascultare.
2. Cea mai mare forță.
3. Cea mai mare binecuvântare.
4. Cel mai mare efort.
5. Cea mai mare eliberare.
6. Cea mai importantă parte a purtării Crucii.
7. Cea mai nemeritată speranță.

(iertarea)

Purtarea divină de grijă este pentru toată zidirea. Paza Lui este pentru cei credincioși. Mila divină se vede în cei ce cred cu adevărat. Dar mângâierea Lui doar în cei ce Îl iubesc.

Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.