Mihaela Radulescu, atac la homosexuali: „Sunteți anormali, lumea nu a început de la Gheorghe şi Ion”

Mihaela Radulescu stârneşte din nou controverse, după ce a publicat, pe blogul ei, un text în care vorbeşte despre homosexuali şi dreptul la libera exprimare. Jurata de la ProTV scrie că „normalitatea pierde tot mai mult teren în fața conceptului de “open mind”, care uneori deraiază grav”.


În textul postat cu titlul „Adam și Eva ?! (Toleranța pe la spatele normalității)”, Mihaela Radulescu le transmite un mesaj homosexualilor şi spune că opiniile sale sunt scrise din punctul de vedere al unei mame informează voceatransilvaniei.ro


Sunteți oameni anormali, oricât vă deranjeaza că vă numim așa – dar, dacă vă asumați “diferența”, faceți-o cu eleganță, discreție, convingere, nu neapărat dând iama în dulapul femeilor și în fardurile lor. Nu ne agresați vizual copiii pe stradă , căci noi nu avem cui ne plânge, fiind o majoritate obligată să respecte drepturile unei minorități:)), ci respectați și voi drepturile copiilor noștri de a crește normal și de alege…drept.
Deci, ma zbat între dorința de a-mi crește copilul după cum cred eu că e normal și moral, drept și …logic și….instrumentul ăsta politic numit “toleranță”, acceptare și , eventual, simpatizare față de bărbații care fac sex între ei, apoi se căsătoresc și, mai nou, au voie să crească și copii. La 11 ani, copilul meu a aflat cum a venit pe lume și că pentru asta e musai nevoie de un barbat și o femeie. Dar, undeva în creșterea lui, trebuie să-i strecor și informația despre gay, despre bărbații care se țin de mână și se pupă pe stradă, se îmbracă cu fuste (și n-am fost încă în Scoția cu el:))), se căsătoresc…”, a scris Mihaela Radulescu pe blogul ei.

N-avem curajul de a spune ce ne place, ce ne convine şi ce nu. N-avem voie să stricăm bunătate de campanii pentru respectarea drepturilor minorităţilor, cu impresionante fonduri europene alocate, n-avem banalul drept de a le aminti că lumea a început de la Adam şi Eva, nu de la…Gheorghe şi Ion”, a mai scris vedeta TV.

Mai mult, Mihaela Radulescu scrie că n-ar vrea să-şi vadă copilul gay, la fel cum, scrie ea, n-ar vrea să-l vadă „nici terorist, nici cerșetor, nici drogat, nici depresiv”.
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.