Lor li se datorează existenţa Europei de care noi ne batem joc astăzi. Sfinții Petru și Pavel, umăr la umăr, servindu-i lui Hristos

Formidabila cavalcadă pașnică, declanșată de Pogorârea Sfântului Duh, prin care Creștinismul a cucerit lumea în mai puțin de o sută de ani, i-a avut în prima linie pe cei treisprezece apostoli (Iuda fusese înlocuit de Matia, ulterior adăugându-li-se și Pavel). Iar dintre aceștia, lui Petru și Pavel Biserica le arată o recunoștință specială, dedicându-le unul dintre cele patru posturi mari de peste an.


Este singurul post cu lungime variabilă, care depinde de data la care cad Paștile. Anul acesta, Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel are doar două zile: se lasă sec în seara de 26 iunie (Duminica Tuturor Sfinților), iar praznicul este pe 29 iunie, ziua în care au murit ca niște mucenici, în anul 67, la Roma, în timpul prigoanei lui Nero.

Nu se pot închipui doi oameni mai deosebiți: Petru se trăgea din Betsaida, un sat sărac de pescari de pe malul Mării Galileii, Pavel era din Tars, un înfloritor centru cultural al antichității, din regiunea Ciliciei, la vreo 15 kilometri de țărmul Mediteranei; Petru era un pescar fără carte, om simplu și cam bolovănos, Pavel un intelectual rafinat, discipol al celebrului rabin Gamaliel; Petru era „cam crunt la ochi”, Pavel era„vesel la căutătură”; Petru era „drept la stat”, Pavel era „puțin cam scurt la trup”; Petru avea o fire schimbătoare, trecând rapid de la blândețe la accese de furie, și de la gesturi de mare curaj la momente de lașitate (când este arestat Iisus în Grădina Ghetsimani, apostolul pune imediat mâna pe sabie și îi taie urechea soldatului Malhus; peste puțin timp, același Petru se va lepăda de Iisus de trei ori într-o noapte și se va ține departe de Cruce, pe Golgota), Pavel, însă, era de o consecvență nezdruncinată, atât în rău (înainte de iluminarea sa, pe Drumul Damascului, a fost un prigonitor sistematic al creștinilor – între altele, Pavel a fost cel care a păzit hainele ucigașilor Sfântului Ștefan, pe care aceștia și le dezbrăcaseră pentru a arunca mai în voie cu pietre), cât și în bine (după convertire, va deveni teoreticianul creștinismului, cele 14 epistole ale sale alcătuind un sistem filosofic perfect unitar).

Atât de diferiți, cei doi apostoli au avut la un moment dat o ciocnire destul de serioasă: cum numărul celor care doreau să se boteze creștea exponențial de la o zi la alta, în rândurile tinerei Biserici au apărut voci care cereau să li se permită creștinarea doar iudeilor și păgânilor circumciși în prealabil: după botez, acestora li se cerea să respecte atât normele creștine cât și cele mozaice. Pentru a se găsi o soluție, în anul 50 a fost convocat un sinod apostolic la Ierusalim, în care s-a decis că se poate boteza oricine se supune cuvântului Evangheliei, fără alte restricții.

După sinod, Petru merge în Antiohia și vede cum creștinii „iudei” refuză să stea la masă cu creștinii „păgâni”. Apostolul, nu doar că nu ia atitudine, dar se și așază la masa celor dintâi. Pavel îl mustră aspru pe Petru (Chefa), după cum reiese din Epistola către Galateni: „Iar când Chefa a venit în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare…. am zis lui Chefa, înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?” Ba folosește despre tabăra „iudaizanților” și a lui Petru expresia usturătoare „s-au fățărnicit”.

Însă conflictul trece ca o furtună de vară, iar cei doi apostoli se vor împăca pentru a deveni împreună berbecul cu care Creștinismul va sparge porțile Cetății Eterne. După o intensă propovăduire la Roma, sfidând prigoana lui Nero, Petru și Pavel sunt întemnițați împreună în închisoarea Mamertino. Pe 29 iunie 67, sunt scoși din celulă și duși în afara orașului pentru a fi executați.

Ei își iau rămas bun în locul numit astăzi Porta San Paolo („Poarta Sfântului Pavel”). De aici, Petru este dus la Circul lui Nero, pe colina Ianiculum (ocupată astăzi parțial de Catedrala San Pietro a lui Bramante și Michelangelo) și este răstignit cu capul în jos, la cererea sa, deoarece nu s-a considerat vrednic să moară în același chip cu Hristos.

Spre deosebire de Petru, Pavel era cetățean roman. În această calitate, el nu putea fi răstignit, moartea pe cruce fiind considerată umilitoare de „stăpânii lumii”, așa că este condamnat la decapitare.

„Apostolul neamurilor” este executat în locul numit Aquae Salviae („Ape dulci”), aflat pe Via Ostiense. În momentul execuției, capul Sfântului Pavel sare de trei ori, în acele locuri țâșnind din pământ trei izvoare. Ele există și astăzi, iar deasupra lor a fost ridicată o biserică numită „Tre fontane” („Trei fântâni”), într-un parc cu pini seculari, unde domnesc o pace și o liniște dumnezeiești. În același parc se află și basilica Santa Maria Scala Coeli, unde, prin bunăvoința Bisericii Catolice, i s-a permis și comunității românești să își țină slujbele.

Oricât de diferiți au fost, Sfinții Petru și Pavel au stat umăr la umăr, servindu-i lui Hristos. Lor, în egală măsură, le datorează Europa chipul pe care încă îl mai are astăzi. De aceea, icoanele îi înfățișează îmbrățișați, ca în acea zi de 29 iunie, la Porta San Paolo, când s-au despărțit ca să moară pentru Cel pe care atât L-au iubit.

Sursa: evz.ro



Despre postul Sfinţilor Apostoli Petru si Pavel 


Istorie:


Postul Sf. Ap. 
Petru si Pavel era numit in vechime Postul Cincizecimii, datorita darurilor Sf. Duh, care s-au pogorât peste Sf. Apostoli.
Primele marturii despre acest post le avem din sec. IV, in Constituţiile Apostolice – Cartea V, cap. 20: „După ce veţi serba Cincizecimea, mai serbaţi o săptămână, şi după aceea postiţi o săptămână; căci este drept să vă bucuraţi de darul lui Dumnezeu, şi să postiţi după odihnă, deoarece şi Moisi şi Ilie au postit patruzeci de zile…”
Mai târziu vom găsi informaţii despre acest post la Sf. Atanasie cel Mare, Teodoret, al Cirului si Leon cel Mare, care numeşte postul acesta Postul de vara sau al Cincizecimii. Potrivit cercetătorilor, acest post era ţinut la început numai in cercurile monahale şi abia mai târziu s-a extins şi la credincioși.


Temei canonic:


Spre deosebire de Postul Mare, postul Sf. Ap. Petru si Pavel, împreună cu celelalte 2 posturi de peste an, sunt mai noi. Hotărârile bisericești privitoare la respectarea lor nu fac altceva decât să consfinţească practici care erau de mult în uz. Întrucât la început, nici timpul din cursul anului, nici durata şi nici felul postirii nu erau uniforme, data şi durata postului au fost uniformizate pentru întreaga Ortodoxie la Sinodul local din Constantinopol (1166) prezidat de împăratul bizantin Manuil I şi patriarhul ecumenic Luca.


Durata:


Postul Sf. Apostoli Petru si Pavel are o durată variabilă de la an la an, deoarece începutul lui este fixat în funcţie de data variabila a Sfintelor Pasti (22 martie – 25 aprilie). Postul ţine până în ziua de 29 iunie/12 iulie. Durata lui poate varia de la 8 zile (durata cea mai scurtă, când Învierea cade la 25 aprilie/ 8 mai) până la 42 de zile (durata cea mai lungă, când Învierea cade la 22 martie/ 4 aprilie).


Notă:


• În Bisericile de stil nou, care ţin Pascalia tot pe stilul vechi, durata Postului Sf.Apostoli se scurtează, de la 28 de zile (durata cea mai lungă) până la desfiinţare (în anii în care Învierea cade după data de 1 mai).
O regulă simplă şi practica spre a afla durata Postului Sf. Petru si Pavel din orice an este următoarea: câte zile sunt de la data Învierii (inclusiv) din anul respectiv până la 3/16 mai (exclusiv), atâtea zile ţine postul.


Dezlegări:


În Postul Sf. Petru si Pavel sâmbăta şi duminica se mănâncă peşte. Avem dezlegarea la peşte şi luni, marţi, joi, când cade sărbătoarea vreunui sfânt cu doxologie mare. La hramuri şi la Nașterea Sf. Ioan Botezătorul (24 iunie/7 iulie) se dă dezlegare la peşte, în orice zi a săptămânii ar cădea.


Rostul postului:


Cele 4 mari posturi din an constituie fără nici o discuţie, cea mai bună perioadă a anului pentru pocăinţă şi mărturisire, cercetare a cugetului şi curăţire pentru primirea Sf. Taine. Că aşa stau lucrurile o confirmă şi Tradiţia Bisericii, şi faptul că în acele perioade, există posturile de obşte, adică toată Biserica posteşte, „de la vlădică până la opincă”, cler şi credincioşi. Aceasta e regula, cu excepţiile de rigoare. Lăsăm la o parte cât reprezintă procentul acestor excepţii, deşi per ansamblu s-ar putea, pe bună dreptate obiecta, că, statistic vorbind, peste 80% din credincioşii ortodocşi nominali, nu respectă cum se cuvine rânduielile posturilor.
Postul este o lege dumnezeiască şi este legat de pocăinţa, el este o rânduială sfântă care asigură stăpânirea duhului asupra patimilor trupești. Postul este o jertfă liber consimţită, de credincios pentru progresul său duhovnicesc; este o negare de bună voie a tot ceea ce înrobește sufletul; el este mijloc de supunere, întărire a voinţei, este cea mai mare contribuţie a omului pe calea sfinţirii lui. De asemenea, este un mijloc de binefacere socială. El are o importanţă deosebită în anul liturgic, pentru pregătirea sărbătorilor.
Se înţelege, însă, de la sine că postul, ca abţinere de la mâncare, băutură şi pofte trupești, nu este singurul mijloc de desăvârșire şi cea mai importantă datorie creștinească. Postul trupesc trebuie dublat negreșit de cel sufletesc, de rugăciune, de milostenie şi de orice faptă de caritate. Numai așa el este un post deplin. Din acest punct de vedere, putem spune că postul are o importanţă socială, constituind un mijloc şi o forţă de progres, de întrajutorare. Sub această formă el este strâns legat de o altă virtute şi anume de cumpătare, care cere omului să folosească din bunurile pe care Dumnezeu i le dă, numai atât cât îi trebuie. Prin întrebuinţarea raţională şi echilibrată a bunurilor materiale, prin renunţarea de bună voie la consumarea îndreptăţită a lor, creștinul poate oferi şi celui care nu are posibilitatea de întreţinere şi de existenţă.


Sf. Părinţi despre post:


“Hrana trebuie dată trupului nu pentru satisfacerea plăcerii, ci spre satisfacerea slăbiciunii, caci cei care se împărtășesc din mâncări din alte pricini, se vor osândi ca cei care s-au dedat desfătării”.
“Când cineva îţi va zice: “Eu am ţinut tot postul”, răspunde-i: “Eu aveam un dușman şi m-am împăcat cu el” . (Sf. Ioan Gura de Aur)
„Postiţi? Arătaţi-mi-o prin fapte. Cum? De vedeţi vreun sărac, aveţi milă de el; un duşman, împăcaţi-vă cu el; un prieten înconjurat de un nume bun, nu-l invidiaţi; o femeie frumoasă, întoarceţi capul. Nu numai gura şi stomacul vostru să postească, ci şi ochiul şi urechile, şi picioarele, şi mâinile voastre, şi toate mădularele trupului vostru. Mâinile voastre să postească rămânând curate şi de hrăpire şi de lăcomie. Picioarele, nealergând la privelişti urâte şi în calea păcătoşilor. Ochii, neprivind cu ispitire frumuseţile străine… Gura trebuie să postească de sudalme şi de alte vorbiri ruşinoase”. (Sf. Ioan Gura de Aur)
„Şi pe când slujeau Domnului şi posteau, Duhul Sfânt a zis: Osebiţi-mi pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrul la care i-am chemat” (Faptele Apostolilor 13, 2).
„Şi hirotonindu-le preoţi în fiecare biserică, rugându-se cu postiri, i-au încredinţat pe ei Domnului în Care crezuseră” (Faptele Apostolilor 14, 23).
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.