Adevăruri biblice: noi descoperiri arheologice în Hator

O statuie monumentală se numara printre numeroaseledescoperiri recente care demonstrează că Hator (Hazor)a fost unul dintre cele mai importante orașe din regiune, în topul orașelor-state canaanite, informeaza Revista de specialitate Ancient Origins.


O echipă de arheologi care excaveaza în Tell el-Qudah (biblicul Hazor), la nord de Marea Galileii (Israel), a făcut o descoperire istorică în actualul sezon de săpături. 

Hator este descris, in Biblie, ca fiind un oraș puternic care a condus o federație de orașe-state canaanite:

"Tot atunci întorcându-se, Iosua a luat Haţorul şi pe regele lui l-a omorât cu sabia. Haţorul fusese până atunci capul tuturor regatelor acestora". (Cartea lui Iosua Navi 11:10), iar recenta descoperire dovedeste inca o data corectitudinea si exactitatea Bibliei.

In cadrul excavarii, a fost descoperit un fragment mare dintr-o statuie egipteana, din calcar. Numai partea de jos a statuii a supraviețuit, ilustrând picioarele indoite ale unei figuri de sex masculin, așezate pe un postament cu sectiune patrata pe care sunt înscrise câteva rânduri cu hieroglife egiptene.

Arheologii estimează că statuia completă ar fi avut inaltimea unui om matur, fragmentul descoperit masurand doar 45/40 cm.

Pana in prezent nu s-a realizat decat o interpretare preliminară a inscripțiilor.

Se pare ca statuia a fost plasată, inițial, fie în mormântul unui oficial, fie într-un templu - cel mai probabil, intr-un templu al zeului egiptean Ptah.

Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.