Ascultarea de bărbat nu anulează libertatea femeii? Cum implică ascultarea libertatea persoanei?

Să încercați să faceți ascultare activă sau empatică! Adică să-l ascultați cu atenție, cu drag și cu lăsarea propriei voințe deoparte de dragul iubirii dumneavoastră și apoi să-i sugerați unde să pună dulapul și să-i ziceți: „Ce bine te-ai gândit bărbate, să-l punem acolo și nu după ușă!”. 


Știți că nu e greu... știți că aveți putere de seducție… Aveți atâta farmec, de ce să nu profitați de el? În loc să vă puneți mâinile în șolduri și să strigați la ei, mai bine dați atenție acestei nevoi a bărbatului de a fi ascultat și iubit! Timpul acela dăruit ascultării, auzirii cu atenție a nevoii lui de autoritate protectoare, însoțit de rugăciune discretă și încrezătoare, va fi suficient pentru a rândui în pace viața din căminul vostru! Apoi, nu vă formulați cererile în momentele de tensiune sau oboseală. Folosiți acele momente privilegiate, în care puteți obține orice aranjament. Nu, nu este viclenie, și nici manipulare. E ascultare. Ascultarea nu e supunere oarbă, ci dăruire de sine, este trecere de la eros la agape.

La călugărie știu să vă spun, cu bărbatul e mai greu. Dar știu și despre ascultarea de bărbat ceva, de la Părintele Cleopa. S-a dus o credincioasă și zice: „Părinte, eu nu pot să ascult de bărbatul meu. E cam tăntălău și spune numai prostii. De exemplu, zice să punem dulapul cu vase după ușă. Și când deschizi ușa, buf..., se mai sparg două-trei. Și eu zic să-l punem colo, că nu-i ușă. Ce să fac, să-l ascult?”. Și Părintele zice: „Ascultă-l femeie, că nu te mântuiești prin farfurii!”. No! Iată un cuvânt despre ascultarea de bărbat pentru femeile care se duc la Părintele Cleopa.

Dar ce pot face doamnele și domnișoarele care nu-l cercetează pe Părintele Cleopa? Să încercați să faceți ascultare activă sau empatică! Adică să-l ascultați cu atenție, cu drag și cu lăsarea propriei voințe deoparte de dragul iubirii dumneavoastră și apoi să-i sugerați unde să pună dulapul și să-i ziceți: „Ce bine te-ai gândit bărbate, să-l punem acolo și nu după ușă!”. Știți că nu e greu... știți că aveți putere de seducție… Aveți atâta farmec, de ce să nu profitați de el? În loc să vă puneți mâinile în șolduri și să strigați la ei, mai bine dați atenție acestei nevoi a bărbatului de a fi ascultat și iubit! Timpul acela dăruit ascultării, auzirii cu atenție a nevoii lui de autoritate protectoare, însoțit de rugăciune discretă și încrezătoare, va fi suficient pentru a rândui în pace viața din căminul vostru!

Apoi, nu vă formulați cererile în momentele de tensiune sau oboseală. Folosiți acele momente privilegiate, în care puteți obține orice aranjament. Nu, nu este viclenie, și nici manipulare. E ascultare. Ascultarea nu e supunere oarbă, ci dăruire de sine, este trecere de la eros la agape. Adică, dacă în eros ies din mine, prin agape mă dăruiesc pe mine, mă jertfesc. Dacă prin iubirea eros ies către bărbatul meu, prin iubirea agape pun dulapul acolo unde vrea el, pentru că îmi mut atenția iubitoare de la dulap, la bărbat, la persoana lui și la nevoile lui! El, bărbatul meu, nu este vrăjmașul meu! El este antrenorul meu pe stadionul iubirii aceleia pe care ne-o cere Domnul: „Iubiți-vă așa cum v-am iubit Eu!”, adică jertfelnic, cu iubirea care nu e roabă impulsurilor și dorințelor egoiste, ci liberă pentru că vine de Sus, pentru că e dumnezeiască!

Ori de câte ori reușim să nu facem „ce ne vine” și „ce ne place”, de dragul celuilalt și a lui Dumnezeu, iubim cu agape! Ne biruim pe noi și înaintăm către scopul nostru care este îndumnezeirea! Aceasta este, dacă vreți, o lecție concretă și practică.

O întrebare care mi se pune adesea este: „De ce să ne temem de bărbați?”, că spune Apostolul: „Femeia să se teamă de bărbat!”. Și răspunsul meu e mereu același: să ne temem pentru că sunt periculoși. Adevărat! Nu? Pumnul bărbatului nu-i ca pumnul meu. Și din celălalt punct de vedere, cel mai cumplit traumatism este violul. Nu? Feriți-vă, măicuță! Nu-i urmați oriunde, nu intrați cu ei în lift, în locuri întunecate! Mai ales dacă nu-i cunoașteți. Să fiți câte două, trei! Să vă feriți chiar și de soții voștri. Să vă temeți, pentru că avem de ce să ne temem. Ei sunt altfel decât noi, sexualitatea lor e altfel, și fiziologic, și cultural. Vă rog să țineți cont de această informație: bărbatul este altfel decât femeia. Eu știu de la ei, că n-am fost bărbat, dar știu de la băieți. Tu te dezbraci sau te dezvelești sau îți pui o fustiță mai crăpată sau mai transparentă pentru că așa se poartă, pentru că nu vrei să fii marginalizată, și bărbatul care te vede, dacă nu e tare în credință, face niște scenarii… că cei de pe Internet sunt nimica toată pe lângă ce e în capul lui… Cu ce-și creează scenariile? Cu picioarele tale, cu abdomenul tău dezvelit, cu sânii tăi expuși! Păi! Și la Judecată va zice: „Păi, Ionica m-a băgat în ispită!”. Și Ionica zice: „Eu nu-l cunosc!”. Ba da, îl cunoști. Știi când erai în fustiță colo, la cursul de Dogmatică? No, știu că nu-i adevărat. Mă iertați! De ce? Măi copii, când băiatul vede o imagine pe care ar trebui s-o vadă numai în dormitor, după nuntă, ăsta deșteptu’ care e student știe că e imagine, dar ăla micu’ care e în creierul lui mic zice: „A-nceput nunta, hai cu hormonii!”. Și întrebați specialiștii! Se produc milioane de substanțe – cele mai minunate și mai complicate comenzi în toate direcțiile – că o să fie bine, că s-ar putea să se nască un prunc, că... și s-a încins televizorul, și Ionica a plecat, s-a dat jos din autobuz, și ce să facă pe urmă? Face și el pe întuneric, singurel acolo, nu? Și-atunci, cine e de vină? Sigur că și el e de vină, că ar putea să facă metanii și să oprească producția de filme... Măi, la ce-ți trebuie? Pentru o plăcere pe care tu o renegi, tu te revolți împotriva ei, tu te plângi că te umilește?

Vă rog să mă iertați, am trecut prin situații groaznice. Noi, la Craiova mai mergem și prin licee, prin pușcării. Într-un liceu cu copii – dumneavoastră sunteți la o vârstă mai așezată, dar cei de clasa a XI-a, a XII-a sunt teribili – unul mi-a spus: „Haideți, Maică, vorbiți despre chestiile astea așa, dar sunteți cam bătrână, și maică, și femeie! Dar eu am un armăsar!”. Am rămas... Ce să faci la asemenea replică? Și am zis: „Bine, măi, copile, dar pe vremea mea călărețul conducea armăsarul. Dacă acum s-a schimbat, să mă ierți!”. Copii, trebuie să țineți cont: Dumnezeu e Același dintotdeauna, iar pe noi așa ne-a făcut: băieți și fete ca să devenim bărbați și femei. Devenim bărbat și devenim femeie prin nuntă, prin părăsirea părinților și unirea într-un singur trup cu alesul, aleasa… Portița de la fată este închisă și căluțul băiatului este legat până la nuntă. La nuntă ești făcut împărat și împărăteasă și atunci ești cu adevărat împăratul și împărăteasa ta. Altfel, imaginați-vă cum arată o curte cu poarta larg deschisă. Mai poți să pui flori acolo – cu câini vagabonzi, cu vițeii și purceii care dau buzna… Nu vă supărați pe mine. Și ca să nu fiți supărați pe mine, să știți că oricât ar fi de rupt gardul – și citiți în Sfânta Scriptură, oricât ar fi de căzută poarta, un bun gospodar ridică gard nou, închide poarta, ară, seamănă și va avea o grădină minunată. Nu deznădăjduiți dacă cumva cunoașteți pe cineva care a scăpat căluțul sau a căzut portița. Copii, știu, e dureros, dar avem nădejde pentru că Dumnezeu e Cel Care le face pe toate noi. Ferice de cel care știe să fie băiat adevărat, ca să nu devină surogat de bărbat înainte de nuntă… Dar, ferice și de cel care zice: „Asta era? Nu mai vreau. Vreau să fiu stăpânul meu, vreau să fiu împărat!”. Pentru că mulți adolescenți devin acum „bărbați” aprinzându-și țigara… Că e în clasa a IV-a și-i spune colegul lui: „Nu ești bărbat, dacă nu fumezi”. Vai de bărbăția noastră! Că am eu, așa, o vorbă cu fumatul ăsta: „De ce fumează oamenii?”. Și am citit pe la psihanaliști că omul, în devenirea lui de la prunc la matur, trece prin mai multe stadii. Și primul stadiu ar fi cel oral, cel în care toată experiența de viață e adunată în jurul gurii! În jurul activității de bază a pruncului: suptul! Și trecerea la stadiul următor e dureroasă. Când o mamă își înțarcă pruncul, acesta suferă, se răzvrătește. Ei, când mama pruncului nu are răbdare cu suferința acestuia și nu-l ajută să-și asume devenirea, îi pune în gură o suzetă, înlocuitor de țâță… Apoi, dacă pierde și suzeta, se consolează cu degețelul. Iar cine nu reușește să-ți asume durerea creșterii, care e o durere de nașteri succesive la vârste și experiențe mereu noi, acela va inventa, sau va cumpăra, noi și noi suzete, „adecvate vârstei”! Ca țigara! Țigara e suzeta necuratului! El ne-o bagă în gură când ne plângem, când nu mai putem de nervi, de oboseală etc. Dar există și alte „suzete”: toate ticurile, toate dependențele, asta sunt! Da, da! Dacă ne hotărâm: „M-am maturizat, vreau să fiu înțărcat, nu mai vreau să depind de nimic ca să mă consoleze!”, voi fi liber. Dar eu trebuie să vreau asta. Și pot s-o fac oricând – și la timp, și mai târziu, și-n ultima clipă, pentru că și-atunci se poate să biruim.

Sursa: doxologia.ro
Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.