Primul Război Mondial. Mareșalul Prezan: Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam

„Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam.”, decembrie 1918, mareșalul Prezan. Este mai puțin cunoscut faptul că prin activitatea patriotică pe care au desfășurat-o în anii 1916-1918, 


preoții români și-au adus o contribuție însemnată la făurirea statului național român unitar, mulți dintre ei suferind până la jertfa vieții în momentele grele ale războiului.

Moto:„Preoții, în vremi așa grele, au dat dovezi de o abnegație, de un curaj, de un spirit de jertfă și de o activitate așa de înțeleaptă, spornică și folositoare că și-au atras admirația și respectul tuturor militarilor, asigurându-și locul de cinste în rândurile lor și devenind element absolut indispensabil, cum și este" - Protoiereu Constantin NAZARIE - Șeful Serviciului Religios al Armatei


25 decembrie 1918

Intrarea României în primul război mondial, după semnarea, la București, a Tratatului de Alianță cu Puterile Antantei (Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia) a avut semnificații politice și naționale. Convenția politică semnată din partea României de către I. I. C. Brătianu din partea României și de către șefii misiunilor diplomatice ale Antantei la București, prevedea că puterile semnatare garantau integritatea teritorială a României și îi recunoșteau drepturile asupra teritoriilor locuite de români din Austro-Ungaria. Interesul primar al României prin intrarea în război a fost întregirea neamului și făurirea statului național unitar român, consfințite după război prin Marea Unire de la 1 decembrie 1918.


Organizarea Serviciului Religios al Armatei Române

În ședința din 16 mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a ales ca protoiereu sau protopop al preoților de armată pe preotul iconom Constantin Nazarie (1865 – 1926), profesor universitar de Teologie Morală la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din București, învestindu-l cu răspunderea de a organiza Serviciul Religios al Armatei Române în cel mai scurt timp posibil.

În cadrul aceleiași ședințe, mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei și Sucevei (1909-1934) a făcut o propunere privitoare la organizarea preoților de armată, care, aprobată cu unanimitate de voturi, a devenit decizie sinodală. Episcopilor și mitropoliților țării li se cerea să dea Armatei, după cererea Ministerului de Război, preoții trebuincioși în timp de pace și în timp de război. Au fost întocmite și aprobate de Sfântul Sinod și unele „Instrucțiuni asupra atribuțiunilor preoților la armată”, aprobate ulterior și de Ministerul de Război.

Preotul profesor Constantin Nazarie, care primise responsabilitatea organizării Serviciului Religios al Armatei Române, a întocmit și zece cuvântări menite a da preoților un model despre felul cum trebuie să vorbească soldaților în diferite ocazii și situații de război. Cele zece teme erau: Ce înseamnă a fi soldat?; Drapelul; De ce trebuie să ascultăm superiorii?; La ce folosește omului și ostașului ajutorul lui Dumnezeu?; Trezvia și militarul; Vorbire la declararea de război; Vorbire înainte de a începe lupta; Vorbire la câștigarea de victorie; Vorbire la încurajare în caz de pierdere de luptă; Vorbire la înmormântarea unui ostaș în vreme de război. Aceste cuvântări au fost aprobate de Sfântul Sinod.

Un ultim aspect esențial privea întrunirile preoților mobilizabili la nivelul eparhiilor în baza propunerii preotului profesor Constantin Nazarie și a hotărârii Sfântului Sinod nr. 2216 din 2 iunie 1916.

În cei doi ani de război (1916-1918), o parte a clerului român ortodox din Regatul României a însoțit trupele române pe câmpurile de luptă, o parte a rămas alături de credincioșii din teritoriile ocupate de trupele germane și bulgare, iar mulți monahi și multe monahii din mănăstiri s-au angajat ca voluntari în serviciile sanitare ale Armatei.


Activitatea de pe front a preoților români ortodocși

În baza ordinelor Marelui Stat Major, au fost mobilizați pe front 204 preoți. La sfârșitul războiului s-au înregistrat, ca pierderi de război, un număr de 30 preoți, din care: 5 morți, 6 răniți, 19 dispăruți (prizonieri, etc.).

Protopopul Constantin Nazarie a funcționat în tot acest timp ca șef al Serviciului Religios al Armatei în gradul de colonel asimilat, iar preotul Vasile Pocitan (din 1929, arhiereul Veniamin Pocitan), în gradul de maior asimilat.

Activitatea de pe front a preoților români ortodocși a fost exemplară și de un eroism copleșitor, fiind unanim apreciați de comandanții armatei române. Aceștia au dat dovadă de înalt patriotism și dragoste de țară, au preluat uneori comanda batalioanelor de soldați în contextul rănirii sau morții comandanților militari, au ținut cuvântări înălțătoare și încurajatoare în fața soldaților români, au ajutat pe medici în postul de prim ajutor dând îngrijiri sanitare răniților și muribunzilor, au împărtășit pe soldații răniți și au îngropat pe soldații uciși în război, au suportat rigorile pribegiei în munți, au căzut prizonieri, au stat în captivitate în diferite lagăre ale armatelor inamice în Germania, Ungaria și Bulgaria, etc.

În rândul numeroșilor preoți militari de mare vrednicie din timpul războiului se numără și protosinghelul Justin Șerbănescu de la mănăstirea Cernica de lângă București, confesor al Regimentului 21 Infanterie, care, pentru faptele sale eroice a fost decorat, în anul 1918, cu cel mai înalt ordin militar românesc „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.

Aprecierile la adresa prezenței și rolului clerului Bisericii Ortodoxe Române în timpului primului război mondial sunt numeroase și convingătoare.

Potrivit Protopopului Constantin Nazarie, Șeful Serviciului Religios al Armatei Române din timpul războiului:

„Preoții, în vremi așa grele, au dat dovezi de o abnegație, de un curaj, de un spirit de jertfă și de o activitate așa de înțeleaptă, spornică și folositoare, încât și-au atras admirația și respectul tuturor militarilor, asigurându-și locul de cinste în rândurile lor și devenind element absolut indispensabil, cum și este" (25 decembrie 1918).

La 10 aprilie 1918, generalul de Corp de Armată adjutant Constantin Prezan, fost Șef al Statului Major General, însărcinat cu comanda Armatei Române, aflat în vizită la Serviciul Religios al Armatei Române, a spus între altele:

„Preoții și-au făcut mai mult decât datoria și este o cinste pentru cler, care alături de ostași, a dat mai mult decât i-am cerut noi pentru Țară și Neam."

La 8 iulie 1921, în ședința Senatului României, ministrul de Război, generalul Ioan Rășcanu, în Expunerea de Motive la Legea pentru organizarea clerului militar a afirmat următoarele:

Continuarea pe activenews.ro


Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.