Stareţul Nikon Aghioritul: Anii dinaintea venirii lui Antihrist

În această conferinţă vom vorbi despre anii dinaintea venirii lui Antihrist. Cu toţii ştim că îi trăim deja. Eu voi menţiona câteva caracteristici despre acest fapt, precum şi anumite poziţii pe care trebuie să le luăm. Se ştie că vor fi, şi sunt deja, ani marcaţi de confuzie; 


vor domni o mare confuzie şi o falsă informare. Lucru care se întâmplă deja. Nu ştim cu exactitate când vom trăi aceşti ani. Aceasta să o lăsăm în voia lui Dumnezeu.

Din totdeauna creştinii au vrut să cunoască cele de pe urmă. Această atitudine este bună şi dreaptă. Răul începe atunci când acordăm prea multă atenţie şi prea multă gravitate decât se cuvine viitorului, celor care se vor întâmpla, care vor veni, înghiţindu-ne timpul şi viaţa noastră. Este rău, pentru că diavolul vrea să ne ocupăm cu două lucruri care nu ne aparţin. Pe de o parte, vrea să ne ocupăm cu trecutul. „Dacă atunci aş fi făcut acel lucru, s-ar fi întâmplat astfel şi acum aş fi fost altfel. Dacă atunci când mi s-a spus şi când mi s-a oferit şansa, m-aş fi comportat astfel şi s-ar fi întâmplat acest lucru, mai târziu, se va fi întâmplat altceva, iar acum aş fi fost cu totul diferit”. Cu dacă, dacă şi iar dacă, am pierdut lupta. Trecutul nu ne aparţine. Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat! Diavolul îşi doreşte mult să ne ocupăm cu cele ce au trecut, la fel cum îşi doreşte să ne ocupăm şi cu cele care vor fi, cu viitorul, pe de altă parte. „Dacă se va întâmpla asta, eu trebuie să fiu pregătit pentru a reacţiona astfel sau altfel. Dacă se va întâmpla celălalt lucru, atunci eu trebuie să fac altceva”.

Şi cu asta am pus capăt poveştii noastre, pentru că astfel cădem în cursa în care vrea Lucifer: să nu ne ocupăm doar de ceea ce ne aparţine, şi anume prezentul. „Ce fac acum? Cum voi trăi? Cum voi petrece ziua cu folos?” Dacă trăim astăzi corect, vom valorifica trecutul, agonisind şi pentru viitor. Făcând astfel, nu vom pierde. Diavolul a reuşit în aşa fel încât, în loc să ne gândim la Hristos, să ne gândim la Antihrist. „Ce se va întâmpla când va veni Antihrist? Cum ne vom descurca când va veni Antihrist?” Şi de unde ştii că-l vei mai apuca pe Antihrist şi nu vei fi murit înainte ca el să vină? În loc să ne pregătim pentru Antihrist, pe care nu ştim dacă îl vom întâlni, de ce să nu ne pregătim pentru Hristos pe care sigur îl vom întâlni în clipa în care vom pleca de aici. Nu sunt înşelătoare acestea? Dacă ne vom pregătim pentru Hristos, pe Care cu siguranţă Îl vom întâlni, vom fi pregătiţi chiar şi pentru venirea lui Antihrist.

Fără îndoială, „semnele vremurilor” au început să se arate. Domnul nostru, în iubirea Sa, ne-a tăinuit „când-ul”. Însă ne-a spus: „Atunci când vedeţi că vine primăvara şi copacii înverzesc şi înmuguresc înţelegeţi că secerişul este aproape, tot aşa, după anumite semne, veţi cunoaşte că vine sfârşitul”1. Să menţionăm patru, cinci dintre aceste semne care ne arată unde ne aflăm.

Cu toţii ştim că la sfârşitul veacurilor se va arată numărul „666”. S-au spus şi s—au scris atât de multe despre acest subiect, încât orice am spune ar fi de prisos. Un singur lucru nu-l putem omite, anume că acest număr s-a arătat deja. Indiferent de importanţa şi de sensul pe care le acordă fiecare, acest număr s-a arătat. Şi dacă a provocat nelinişte şi confuzie, aceasta se datorează faptului că ne-am pierdut. Ne-am pierdut şi credem că suntem singuri, drept care, există un motiv de îngrijorare. Ne-am îngrijorat şi ne îngrijorăm deoarece ne-am separat de Tainele Bisericii. Nu putem să înţelegem faptul că nu suntem doar noi singuri. Orice s-ar întâmpla, suntem Trupul lui Hristos.

Un alt semn, care ne va face să înţelegem că suntem la sfârşitul veacurilor, este acela că „iubirea multora se va răci”2, după cum afirmă şi Sfinţii Părinţi. Iubirea dintre oameni va „îngheţa”. Oamenii vor înceta să mai aibă dragoste unul faţă de altul. Se întâmpla aşa?

Am botezat pe cineva în Sfântul Munte care avea un văr, patron al unui pub în Anglia, în Londra mai exact, şi care suferea de cancer. După botez s-a întors în Londra, unde a avut grijă de vărul său. Acesta din urmă era căsătorit, dar nu se înţelegea bine cu soţia lui. Într-o zi îi spune cu mânie soţiei: „Decât să-ţi las averea mea ţie – era milionar -, mai bine o las rinocerilor”. Se poate afirma că oricine poate spune astfel de cuvinte soţiei sale. Însă acesta, când a murit, a lăsat o întreagă avere, de ordinul milioanelor, rinocerilor din Grădina Zoologică, din Londra. Atenţie, nu este un ciudat. Putem spune că peste toţi există oameni ciudaţi. Dar nu este aşa! O jumătate de milion de britanici, nu cinci sau o sută, o jumătate de milion de britanici lasă ca moştenire averea lor animalelor de companie: câinilor şi pisicilor. Fireşte că şi în alte ţări se pot întâmpla lucruri asemănătoare, ba chiar mai multe. Ştiţi că la fiecare trei secunde –nici nu ai timp să conştientizezi că au şi trecut trei secunde – moare un copil de foame? Acum, în clipa în care vorbim, un copil moare de foame. Într-un alt stat au cheltuit douăzeci de miliarde de dolari pentru hrana animalelor de companie. Douăzeci de miliarde de dolari într-un an! Douăsprezece miliarde de dolari pentru parfumuri! Acestea se întâmplă în contextul în care există oameni care nu-şi pot lua medicamente, oameni care mor din atâtea şi atâtea motive. „Iubirea multora se va răci”3…

Al treilea semn al celor de pe urmă este acest haos sexual care a început ca o emancipare, ca o revoluţie, iar acum a ajuns să fie subjugare şi frenezie, în special pentru tineri şi pentru copii care sunt învăţaţi să revendice drepturi în permanenţă, însă niciodată nu sunt orientaţi spre îndatoririle lor. Toată greutatea propagandei sexuale a căzut pe umerii tinerilor şi ai copiilor. Nu ştim ce va urma. Într-o secvenţă televizată, am văzut un grup de tineri, cu vârste cuprinse între unsprezece şi treisprezece ani. Unul dintre ei îi spunea altuia: „Taci, măi, să nu ne audă şi ceilalţi că avem treisprezece ani şi suntem încă feciori. Vrei să ne facem de ruşine?”. Copiii „trebuie” să se ocupe de acest lucru înainte de treisprezece ani. Ştiţi cât costă ca un film să fie turnat şi difuzat? Se dau milioane peste milioane pentru ca tinerii să dobândească o astfel de mentalitate. Atunci când diavolii vor să facă un anume rău, îl pregătesc de mai înainte pentru a fi considerat ceva firesc.

În urmă cu câteva decenii, eram în biroul unei edituri ce aparţinea unui ziar de circulaţie naţională. Acolo mi-au arătat o fotografie surprinsă în timpul unei manifestaţii a unui partid, în care apărea o fată de şase ani cu o placardă în mână, având mesajul: „Jos fecioria!”. Tocmai asta o preocupa pe acea fetiţă de şase ani? Nu sunt acestea lucrurile demonice ale adulţilor cu care îi îndoctrinează pe copii, făcându-i pe cei din urmă după chipul şi după asemănarea lor?

În final, aş dori să mă opresc la al patrulea semn al vremurilor din urmă, şi anume denaturarea sexuală. Nu ne privesc opţiunile personale ale nimănui, sau ce este fiecare. E un subiect strict personal. Singurul Dumnezeu ştie de ce unul este aşa, iar celălalt altfel. Singurul Dumnezeu ştie de ce unul o consideră o reuşită, altul cruce, iar altul mândria lui. Treaba lor! Fiecare va da răspuns pentru sine atunci când va veni clipa în care va sta înaintea lui Dumnezeu, iar nu pentru altul. Să fie fiecare ce vrea! Problema noastră nu este asta. Problema este că vor să o impună şi celorlalţi. Să-i oblice pe ceilalţi să fie de acord cu ei. Altfel, eşti considerat rasist, homofob, pentru că nu îţi place homosexualitatea, şi îţi pun tot felul de astfel de etichete. Nu vă atrage atenţia această promovare exagerată, această afişare, această „înfrumuseţare” a homosexualităţii în mediul cinematografic sau în cel televizual?

Odată, când am fost plecat în afara ţării, cel care mă găzduia mi-a spus: „Gheronda, în ţara noastră -era un stat european-, unul din trei bărbaţi este gay. Nu că ar fi realmente, ci pentru că aşa e la modă. Este «frumos», este «cool», este «amuzant», este «interesant». De ce nu?” Treaba lor!

Această publicitate agresivă nu va atrage atenţia? Promovează oare altceva într-un alt fel? Fac frumos alt lucru printr-un alt fel? Să apară la TV orice făptură vrednică de plâns şi să „vuiască” pretutindeni apariţia acesteia? Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă: „Când va veni Antihristul, patimile trupeşti vor fi slăvite”.

Homosexualii vor să se căsătorească, şi se căsătoresc. Să fie sănătoşi! E „dreptul” lor! Care este însă problema? Problema este că vor să adopte copii. De vreme ce sunt un cuplul, au „dreptul” să aibă şi copil. Bine, dar copilul nu are dreptul să aibă mamă şi tată? Cum va creşte acest copil? Ce fel de probleme psihologice va avea atunci când pe unul îl va striga „tata”, iar pe altul „mama”. Ce fel de copil vor creşte, când uneia îi va spune „mama”, iar alteia „tata”? Homosexualii au drepturi, ceilalţi nu au? Dacă reacţionezi împotrivă îţi spun că eşti homofob. Să fiţi atenţi cum sunt promovate şi cum li se face publicitate tuturor acestor lucruri.

Cu puţini ani în urmă, o mare actriţă a turnat un film extraordinar, un film care merita, un film care a adus mari încasări. Toţi aşteptau să ia Oscar-ul pentru cel mai bun actor. Actriţa singură a finanţat acest film, şi bravo ei! Însă nu i-au dat Oascar-ul. În anul următor, a jucat într-un film josnic, care făcea publicitate lesbienelor. A jucat într-un rol secundar. Din acest motiv, i-au dat Oscar-ul pentru cel mai bun rol feminin. Asta pentru a face publicitate filmului şi pentru ca lumea să meargă să vadă filmul şi să vadă că oameni de cultură celebri sunt homosexuali. Una dintre cele patru nu a fugit cu „prietena” ei, pentru că şi-a văzut copilul cum o privea de la fereastră. Acest lucru a determinat-o să se întoarcă acasă la bărbatul ei şi să-şi crească împreună copilul. Dar ce a păţit ea? Nu numai că şi-a ruinat viaţa, dar şi fiul ei, atunci când a crescut a devenit gay, s-a îmbolnăvit şi a murit. Uitaţi ce a înţeles femeia care a rămas acasă şi nu a fugit cu „iubita” ei. De ce să-şi iubească o femeie propria familie? Aţi văzut ce păţeşte femeia care îşi iubeşte familia şi copiii? Milioane au cheltuit pentru acest film! I-au dat Oscar-ul acestei mari actriţe pentru că a avut un rol în filmul relatat mai sus şi ca să se facă publicitate filmului. Sunt foarte mulţi bani! Nu vă atrage atenţia această publicitate exagerată? Asta ca să ajungem la un alt semn al vremurilor, şi anume dizolvarea legăturilor unitare, care ţin şi au ţinut de secole oamenii uniţi între ei.

Tot ceea ce i-a unit pe oameni şi îi uneşte în continuare trebuie să dispară: familia, patria, credinţa în Hristos. Aţi văzut vreodată în cinematografe vreun film care să promoveze o familie adevărată? Cineva poate să scrie o carte, şi dacă circulă în zece mii de exemplare, poate fi considerată un succes; în 100.000 de exemplare, un mare succes. Un film, la prima lui difuzare, îl văd milioane de oameni. Înţelegeţi cu ce fel de armă lovesc aceştia care pregătesc terenul pentru Antihrist, şi ce rază de acţiune are această armă? Toate familiile din cinematografe sunt familii eşuate, familii problematice, familii care te determină să-ţi pui întrebarea: „De ce să-mi doresc să întemeiez o familie?”; „De vreme ce toate s-au destrămat, de ce să întemeiez o familie?”. Şi de vreme ce familia presupune iubire şi jertfă pentru cel iubit, ţinând cont de faptul că noi trăim în vremea unui egoism demonic, toată această propagandă îşi găseşte un teren favorabil. Să vedeţi cum se destramă familiile, cum divorţează din cel mai mic motiv, şi cum după ani femeia, tânăra sau tânărul descoperă că trebuie să-şi „trăiască viaţa” chiar dacă au deja copii.

„Trebuie ca ţara să se destrame”. Nu numai a noastră. Ceea ce se întâmplă în Grecia, se întâmplă şi alte părţi. O imensă armă pentru destrămare este afluxul imigranţilor ilegali din toată lumea, în special din Asia unde există multă nefericire. Un poliţist mi-a spus că în crescătoriile de peşte din Grecia, lucrau, la început, albanezi, iar acum lucrează indieni. „Indieni ai spus? Şi cum au descoperit indienii Grecia?”, îl întreb. „Asta l-am întrebat şi eu pe unul dintre ei”. Iar indianul i-a răspuns: „Nici măcar nu cunoşteam cuvântul «Grecia»”. În adâncurile Indiei s-a apropiat de el cineva care i-a spus: „Vrei să mergi undeva unde să câştigi bani frumoşi, unde este un mediu foarte frumos, la fel şi oamenii, un adevărat paradis …?” De ce să spună „nu” acel om. „Unde este acest loc?” „În Grecia”, îi răspunde. Acolo a auzit pentru prima dată cuvântul „Grecia”, şi tot de acolo l-au adus aici. Să nu-i urâţi pe imigranţii ilegali. Ei sunt doar victimele traficanţilor de carne vie şi de suflete. Dar dacă îi ajutăm, îi ajutăm şi pe aceia care îi trimit. Ei înşişi sunt victime. „Trebuie ca ţările să fie destrămate”. Aşa stau lucrurile. Trebuie să se destrame credinţa, şi mai ales cea întru Hristos. Nu este nevoie de un spirit de observaţie rafinat ca să constataţi că în mod special Chipul lui Hristos provoacă o aşa ură, încât atinge limitele schizofreniei. Într-un anume stat, există un serial. Un om vizitează o familie de creştini (în toate filmele, în cinematografe, creştinii sunt prezentaţi ca fiind oameni cu probleme. Asta în cel mai bun caz. Se poate să existe şi un film autentic,din greşeală). Este găzduit, iar acela vrea să meargă la baie. Creştinii respectivi aveau în baie o icoană mare cu Hristos. Urinează pe ea şi iese afară strigând: „Minune, minune!” Creştinii intră acolo, văd urina de pe Faţa lui Hristos şi încep să strige şi aceştia: „Minune, minune! Icoana a izvorât mir! A lăcrimat Hristos”. Apoi încep să adune mirul cu şerveţelele. În esenţă, serialul vrea să arate cât de „imbecili” sunt creştinii. Televiziunea promovează acest lucru.

M-am dus într-o mănăstire unde am cerut să văd biblioteca. Acolo am văzut pe perete o stofă frumoasă cu Maica Domnului „Vrefokratousa”4. „Foarte frumoasă”, am spus eu. „Nu, gheronda, nu este pentru perete”. „Dar pentru ce este atunci?” „Este un covoraş de la intrarea unui magazin din Constantinopole, astfel încât oricine intra îşi curăţa încălţămintea de Chipul lui Hristos şi al Maicii Sale, ca să nu murdărească magazinul.

Continuarea pe ortodox.md

Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.