“Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Ne răspunde un sfânt pustnic al vremurilor noastre din Muntele Athos!

Întreba cineva pe Sfântul Paisie Aghioritul: “Părinte, de ce nu găsesc oamenii leac pentru cancer?” Iar părintele i-a răspuns: “Dacă ar găsi leac pentru cancer, atunci ar apărea o altă boală, care nu ar avea leac”.


Asta s-ar întâmpla deoarece bolile apar datorită păcatelor, iar în starea de păcat în care trăiește lumea, este imposibil să nu existe boli grele. A încerca să vindeci unele boli fără a dezrădăcina păcatul este echivalent cu a acoperi o rană cu puroi, să o faci frumoasă pe deasupra și să spui că totul este bine. Asta ar însemna să vindeci trupul, iar sufletul nu. Este o nebunie: întreținem corpul, spunem că este frumos, iar pe dinăuntru este stricat.

Din această cauză, atunci când cineva se îmbolnăvește, înainte sa meargă la doctor i se spune să meargă la preot să se spovedească. Nu numai pentru că o operație poate să fie fatală, ci și din cauza că trebuie înlăturată o eventuală cauză a bolii, care poate fi păcatul. Pentru aceasta însă, este nevoie de o spovedanie adevărată, iar nu de o formalitate, cum din păcate fac majoritatea. Putem avea lucruri din trecut, care să ne urmărească, și de care poate noi nici nu ne dăm seama.

Afară de păcatele evidente ale desfrânării, lăcomiei și mâniei, putem să fi avut păcate prin care să fi supărat pe Dumnezeu, iar noi nici să nu ne dăm seama: poate am nedreptățit pe cineva, am supărat vreun preot, am fost blestemați de vreun părinte trupesc sau Doamne-ferește duhovnicesc, am ocărât vreo văduvă săracă, vreun copil orfan, sau alte păcate pe care trebuie să le căutam. Problema este că, odată cu trecerea mai multor ani, unii nici nu mai pot să-și amintească păcatele respective, mai ales dacă nici nu au conștientizat atunci când le-au făcut. De aceea nu le rămâne decât să-și ducă canonul prin boala ce o suferă, iar la spovedanie să spună că-i pare rău pentru cele ce a greșit, și nu și-a dat seama.

Am mai spus că o cauză a bolilor este și industrializarea lumii, schimbarea lucrurilor sănătoase făcute de Dumnezeu. De aceea, atunci când ne spovedim, să spunem că ne pare rău și pentru părtășia noastră, a tot ce se întâmplă rău în jurul nostru. Proorocul Iezechiel spune că Dumnezeu va pedepsi pe toți cei care nu plâng “din cauza multor ticăloșii care se petrec” în jurul lor (cf. Iezechiel 9, 4-6).

De aceea, să plângem pentru păcatele noastre, dar și pentru toată degradarea aceasta a lumii, și depărtarea ei de la Dumnezeu. Însă, să nu plângem arătând cu degetul, ci conștientizând că avem și noi partea noastră de vină pentru ceea ce se întâmplă în jur și conștientizând că suntem părtași cu această nebunie a modernizării lumii, prin faptul că folosim și noi produsele industrializării și ale tehnologiei noi, care va fi vinovată de distrugerea planetei .

Fragment din Singhel Ioan Buliga, Provocarile crestinului ortodox in zilele de astazi, Editura Egumenita, 2012

Suferinţa bolnavului şi încrederea în Dumnezeu:

– Părinte, dacă cineva are o boală grea şi se hotă­răşte să se lase cu totul în voia lui Dumnezeu, procedează bine?

– Dacă nu are îndatoriri, face ce vrea. Iar dacă are îndatoriri, lucrul acesta va depinde şi de ceilalţi. Şi eu m-am dus la medic fără voia mea. Iar dacă nu mergeam şi nu făceam acea “simplă consultaţie”, cum mi-a spus medicul, mi s-ar fi blocat cu desăvârşire intestinul. Aşa că aş mai fi băut puţine lichide, după care s-ar fi terminat toate. O “simplă consultaţie”, după care am intrat într-un astfel de ciclu… Tomografii pe de o parte, cardiologul, pe de alta, globulele albe când scad, când cresc, tăieturi, peticiri… şi în cele din urmă ce a ieşit? Aşa cum merg, se vede că voi muri aici.

bolnav_spitalDe obicei noi spunem: “Să ne îngrijim ca bolnavii să fie mai întâi ajutaţi omeneşte, iar în ceea ce nu vor putea fi ajutaţi omeneşte, îi va ajuta Dumnezeu”. Dar nu trebuie să uităm că, pentru ca oamenii care suferă de o boală gravă să fie ajutaţi omeneşte, trec printr-o mare suferinţă, printr-o adevărată mucenicie. Trebuie să facă o mulţime de consultaţii, operaţii, transfuzii, chimioterapii, radioterapii, înţepături pentru transfuzii, înţepături pentru perfuzii… Să i se găurească venele, să-i bage hrană pe nas, să nu poată dormi… Iar toate acestea pentru ca să se facă ceea ce este omeneşte. Ai înţeles? Nu este ceva simplu, ca, de pildă, o rană care a adunat puroi şi trebuie spartă ca să iasă puroiul, după care se tămăduieşte. Ci aici toate acestea sunt o întreagă procedură. De aceea nu trebuie să stăm liniştiţi şi să spunem: “Este în regulă, bolnavul acesta a ajuns pe mâinile unor medici buni”, ci să avem în vedere că, pentru a fi ajutat bolnavul medical, trebuie să treacă printr-o întreagă suferinţă, iar noi să ne rugăm cu durere pentru el ca să-i dea Hristos răbdare. Şi să-i lumineze pe medici, pentru că ei pot face greşeli, mai ales atunci când nu au smerenie.

Vezi, când se strică casa, stăpânul ei nu poate sta nepăsător. Tot astfel şi stăpânul trupului, sufletul, nu poate sta nepăsător, dacă i se strică casa, adică trupul. Acum încearcă să-l tină pe stăpân în casă cu fier, cu… oţel, cu vitamine A, B, C…, adică să-i ajute pe bolnavi cu ştiinţa, dar nu pot fi ajutaţi toţi în felul acesta, ci, cu ajutorul pe care îl oferă nu fac altceva decât să le pre­lungească viata lor suferindă, sau mai bine zis, să le prelungească durerea. Pentru că nu ajunge numai ştiinţa, ci este trebuinţă şi de credinţă şi rugăciune. Uneori văd şi aici în mănăstire pe surorile care sunt medici că vor să-l ajute pe cel bolnav mai mult cu ştiinţa, decât cu încrederea în Dumnezeu şi cu rugăciunea. Rugăciunea făcută din inimă le va da o diplomă medicală mai înaltă, care le va face să înceteze de a mai folosi ştiinţa omenească. De obicei, când se cultivă dragostea cu durere pentru toţi oamenii, atunci lucrează dumnezeieştile puteri, numai să existe smerenie adâncă în suflet, pentru ca acesta să nu se mândrească crezând că aceste puteri sunt ale lui şi astfel să fie nedreptăţit Dumnezeu.

Nu trebuie să uităm însă că Hristos le poate tămădui şi pe cele care nu se pot vindeca de medici, dar trebuie să existe un motiv serios şi creştinul să fie foarte credincios şi foarte dăruit lui Hristos.

– Adică, Părinte, atunci când oamenii suferă, să nu ceară ajutor medical?

– Nu am spus aceasta, copilul meu! Nu spun “nu-i da, de pildă, oxigen”, ca să se sufoce omul. Vreau să spun ce trage bolnavul pentru a fi ajutat omeneşte şi că trebuie să facem rugăciune pentru ca Hristos să-i ajute pe bolnavi şi să nu sufere. Dacă este ceva grav, să-l rugăm pe Hristos să-l ia la El cu o mângâiere de a Sa. Căci atunci când Hristos îi mângâie puţin pe oameni pe mână, le dispar toate şi se fac sănătoşi. Iar după aceasta nu mai este nevoie nici de medicamente, nici de alte leacuri. Dacă îi mângâie pe faţă este şi mai bine. Iar dacă îi îmbrăţişează, le înmoaie şi inima. Aţi înţeles? Este nevoie însă de mare credinţă. Dacă bolnavul nu are credinţă, nu se va face bine.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viata de familie”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003.

Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.