E șef de poliție și sculptează icoane. Nu cere bani pentru lucrările lui, le dăruiește colegilor de serviciu

Sabin Dumitrășconiu e adjunct al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, iar timpul liber îl dedică integral marii lui pasiuni, sculptura în lemn. Dar ofițerul nu creează orice, ci doar lucrări de inspirație religioasă: chipuri de sfinți și scene biblice. 


„La început, pe când eram copil, colecționam tot felul de chestii bisericești. Iconițe miniaturale acoperite cu foițe strălucitoare, așezate pe lemn sau pe plastic, mătănii, calendare. Apoi, peste ani, am realizat că vreau să fac ceva special. Așa am simțit eu… Poate e un dar de la Dumnezeu să sculptez sfinți în lemn”, spune Sabin Dumitrășconiu informează libertatea.ro



Începuturile unui sculptor: colecția de obiecte bisericești


Crescut într-o familie romano-catolică, pentru care drumurile la biserică și rugile sunt parte din cotidian, Sabin Dumitrășconiu s-a apropiat mult de latura creativă, artistică, ce i-a fost hrănită din belșug chiar în lăcașul de cult.

Chipurile sfinților, statuile la care credincioșii catolici se închină au devenit ferestre deschise spre Dumnezeu și muze pentru sculptorul în devenire.

Așa, în timp, micul colecționar de iconițe îmbrăcate în folii strălucitoare a pășit în lumea artiștilor, e adevărat amatori, și a reușit să așeze pe lemn chipuri biblice desenate chiar de mâna lui. Cu vârful dălților, cu lamelele frezelor și cu periile fine de finisare, polițistul-sculptor a lucrat sute de asemenea iconițe.

De la schița pe calculator la rindea, freză și circular


Dacă modelul îi este „servit” chiar în biserică, pentru aparatura necesară făuririi unei iconițe de calitate a fost obligatorie o investiție substanțială.

Desenul este făcut de mână, dar pe calculator. Schița este trimisă în format electronic în „creierul” unei mașinării care face prima parte a lucrării, cea empirică. Apoi intră în scenă mâna artistului. Cu rindeaua, cu circularul, cu freze care lasă în urma lor linii fine, mai subțiri de un milimetru, și cu perii folosite la finisare, polițistul-sculptor își definitivează lucrarea. Totul se petrece în atelierul amenajat în locuința sa.

„Lucrez când am inspirație, dar mai ales timp. Serviciul este pe primul plan. O astfel de lucrare îmi ia două, trei săptămâni, poate chiar o lună. Trebuie să pregătești lemnul, că natura nu ți-l dă de-a gata. Coaja de copac nu e netedă, are noduri sau lemnul are fibra mai puternică”, explică ofițerul.
„Am lucrat și am dăruit doar din suflet”

Polițistul lucrează din pasiune, nicidecum ca să facă profit.


„Niciuna dintre iconițe nu este de vânzare. Dacă vreunui prieten sau coleg i-a plăcut vreo icoană, i-am făcut-o cadou. Ba chiar am făcut și la comandă anumite lucrări. Și nu numai iconițe. Plachete, casete pentru bijuterii de forma unor instrumente muzicale, panoplii pentru arme. Firește, fără niciun avantaj material. Am lucrat și am dăruit doar din suflet”, a mai spus polițistul-sculptor Sabin Dumitrășconiu.






Sursa: libertatea.ro

Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.