Și-a schimbat viața după ce l-a găsit pe Dumnezeu. "Mi-am dat seama că postul şi ortodoxia este cea mai bună versiune a omului."

Duminică dimineaţa, Aleea Politehnicii, numărul 7. La umbra unor blocuri turn, Biserica Pogorârea Sfântului Duh e luată cu asalt. Oameni cu prunci în braţe, copii de toate vârstele, tineri şi bătrâni vin aici din tot Bucureştiul. 


În faţa altarului, un preot îi strânge pe fiecare în parte la piept, îi mângâie, îi ascultă, le zâmbeşte şi vorbeşte.

Preot: ”Uneori, cearta se stinge de la sine, dacă omul are înţelepciunea să tacă. Găseşte tonul potrivit şi poţi să spui orice.”

Şi se roagă pentru ei.

La o aruncătură de băţ de acest loc, chiar în curtea Politehnicii, Biserica Sfântul Grigorie Palama este plină. Şi aici sunt foarte mulţi tineri şi mulţi copii. Locul e luminat doar cu lumânări, iar la sărbătorile mari candelabrul uriaş e mişcat ca într-un dans al îngerilor în jurul tronului pe care stă Dumnezeu. Este un spaţiu care aminteşte de bisericile ridicate pe muntele Athos.

Duminică, la ”România, te iubesc!” aflăm ce i-a atras pe oameni în aceste locuri şi ce îi face să vină aici în fiecare duminică.

Visarion Alexa, preot: ”Trăiţi ce se întâmplă acum. Staţi de vorbă cu un om. Vorbiţi cu el. Ieşi la un fim. Vezi filmul ăla. Eşti pe Facebook. Stai pe Facebook. Ia lucrurile în serios.

Trăiți-vă viaţa, fraţilor. Trăiţi-o. Cum vreţi voi. Un singur lucru să faceţi: faţa către Dumnezeu.”

Bărbat: ”Eu simt, nu cred, simt că părintele e un părinte, este un părinte cu har.”

Duminică, îl cunoaştem şi pe Florin Dobre, care şi-a schimbat viaţa după ce l-a găsit pe Dumnezeu. Acum, îşi convinge şi prietenii să-l urmeze.

Florin Dobre: ”S-au lăsat de multe. Lucruri care păreau fireşti în societate. Dar mi-am dat seama că postul şi ortodoxia este cea mai bună versiune a omului. Eu sunt cea mai bună versiune faţă de acum 10 ani, sunt mult mai liniştit.

Mi-am dat seama că nu mai ştiu ce e acum, nu mai eşti stresat, acum scapi de tensiunea pe care noi o denumim stres. Dorm liniştit noaptea.”

În biserica dintre betoane, comunitatea a devenit o mare familie, în care cei cu probleme sunt ajutaţi să treacă peste greutăţi şi să meargă mai departe. GIP este grupul de intervenţie parohială, iar Kingsman este grupul pus în slujba nevoiaşilor.

Video aici: stirileprotv.ro

Distribuiți articolul:
Un produs Blogger.